O şansă pentru absolvenţii hunedoreni

 Absolvenţii de liceu sau de facultate care au îngroşat vara aceasta rândul şomerilor au o şansă să îşi găsească un loc de muncă.

bursa_petrilaAgenţia Judeţeană de ocupare a Forţei de Muncă organizează, vineri, o bursă a locurilor de muncă special pentru absolvenţi. Acţiunea se va desfăşura în reţeaua teritorială a AJOFM Hunedoara, respectiv în agenţiile din Deva, Simeria, Hunedoara, Orăştie, Călan, Haţeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Brad, între orele 9.00 şi 13.00. „Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea, în timpul cel mai scurt”, a precizat directorul executiv al AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan – Velichi. De precizat că angajatorilor care participă la bursă li se va asigura posibilitatea de a beneficia de subvenţii acordate pentru angajarea absolvenţilor, conform Legii nr. 76/2002.

În judeţul Hunedoara sunt peste 1.000 de absolvenţi în căutarea unui loc de muncă, fie că vorbim despre absolvenţii de liceu, ori de cei de facultate. Numai în Valea Jiului sunt peste 300 de tineri care s-au înscris anul acesta  în evidenţele agenţiilor de şomaj şi primesc câte  250 de lei, timp de şase luni, drept indemnizaţie.

Pe de altă parte, judeţul Hunedoara se află pe locul IV la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante. Astfel, potrivit datelor comunicate de ANOFM; sunt 580 de locuri de muncă vacante la ora actuală, atât pentru muncitori necalificaţi, cât şi pentru persoane cu studii superioare.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara