O nouă şansă la viaţă. Operaţie in premieră naţională pentru o femeie din Petroşani

Medicii au reuşit să salveze viaţa unei femei din Petroşani care avea o tumoare canceroasă de 10 centimetri în jurul cotului. Operaţia constituie o premieră naţională şi a fost efectuată la Timişoara.

Operaţia a presupus îndepărtarea unei tumori de la articulaţia cotului şi montarea unei proteze, fiind realizată în prezenţa unui medic din Israel. Pacienta, Alina Temerancă, de 29 de ani, s-a temut cumplit în ultimele luni pentru viaţa ei. De cinci ani, avea dureri cumplite la nivelul braţului, iar medicii i-au spus iniţial că, probabil, va fi nevoie de amputarea mâinii. Din cauza suferinţei, Alina abia putea să aibă grijă de cei doi copii, unul de 12 ani şi unul de 2 ani. Medicii şi-au dat seama ce are abia în urmă cu câteva luni, când au trimis-o la Timişoara. Din păcate, deşi vestea bună era că braţul i-ar putea fi salvat, femeia s-a gândit cu disperare cum să facă rost de 5.000 de euro, respectiv costurile protezei, dar şi de banii necesari aducerii în România a medicului din Israel. Banii s-au strâns, însă, din donaţii, la Petroşani având loc mai multe campanii de ajutorare a tinerei, iar operaţia s-a efectuat la Timişoara. Medicul Gheorghe Noditi, seful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reparatorie a Spitalului Judeţean din Timişoara, a declarat, într-o conferinţă de presă, că o echipă de specialişti ai secţiei a realizat intervenţia chirurgicală, cu sprijinul unui medic din Israel, o operaţie în premieră pentru România. “Este vorba despre o tumoră care s-a dezvoltat la nivelul articulaţiei cotului, care a pornit de la membrana ce întăreşte această articulaţie şi care, la un moment dat, a blocat cotul într-o poziţie de 90 de grade. Iniţial s-a crezut că este un diagnostic benign, dar la Spitalul din Petroşani au făcut o biopsie şi surpriza a apărut în timpul intervenţiei, când şi-au dat seama că, de fapt, este vorba de o tumoră. Recomandarea era să scoatem tumora, dar noi am fost puţin sceptici, pentru ca nu puteam să scoatem o tumoră în totalitate şi să avem şi siguranţă.  Atunci ne-am gândit ca, fiind in jurul articulaţiei cotului, să consultăm pe cineva cu experienţă în chirurgia oncologică ortopedică. L-am abordat pe profesorul Ervin Sucher din Israel şi dânsul a studiat cazul. După o perioadă foarte lungă pentru noi, aproximativ zece zile, ne-a trimis un mail foarte scurt: ‘cred că se poate’ şi in momentul acela a început colaborarea cu dânsul”, a explicat medicul Gheorghe Noditi. Potrivit medicilor, starea pacientei este bună, dar are nevoie de câteva şedinţe de chimioterapie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru + șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!