O nouă meserie pe piaţa muncii: instructor de rafting

Cei care au adrenalina în sânge şi au împlinit vârsta de 18 ani pot deveni instructori de rafting. Cursurile se organizează în luna iunie, iar doritorii trebuie să achite o taxă de 50 de euro.

raftingCei care iubesc coborârea cu bărcile pe râurile învolburate şi au împlinit vârsta majoratului pot deveni instructori de rafting cu acte în regulă. Taxa este de 50 de euro, însă absolvenţii cursului pot să-şi pună în aplicare cunoştinţele dobândite chiar la cei care le oferă noţiunile necesare, adică la Transilvania Adventure. Cursurile au loc în perioada 14 – 15 iunie şi sunt organizate chiar pe Râul Jiu. De precizat că Defileul Jiului are cel mai ridicat grad de dificultate din România în ceea ce priveşte practicarea acestui sport iar pe traseul de 25 de kilometri sunt peste 80 de cascade. Viteza apei atinge, pe alocuri, 35-40 de kilometri la oră, iar adâncimea ei ajunge de la 15 metri până la câţiva zeci de centimetri, acolo unde râul este mai lat şi mai lin. „Cursanţii se vor specializa în conducerea bărcilor de rafting pe râuri de dificultate de gradele III şi IV. Cursul constă în conducerea bărcilor de rafting, tehnici de siguranţă, procedee de întoarcere a bărcii în urma unei răsturnări, control body-rafting, acordarea de prim ajutor, tehnici de folosire a curenţilor de apă pe tronsonul cu cataracte şi învăţarea transmiterii comenzilor. Cursanţii vor avea oportunitatea ca după acest curs să devină instructori de rafting la Transilvania Adventure”, a declarat Sorin Sanda, reprezentantul Transilvania Adventure şi organizatorul cursurilor.

 

Adrenalină la cote maxime

 

În rafting, coborârea se face cu bărci pneumatice speciale, de până la 12 persoane, la care se adaugă obligatoriu un instructor. Valea Jiului este considerată de mulţi cea mai spectaculoasă zonă de rafting din România. Jiul are debit mare începând din primăvară până în toamnă, iar peisajul este spectaculos. Râul Jiu, în Defileul pe care l-a săpat între Munţii Vâlcan şi Parâng, de la Livezeni la Bumbeşti Jiu, este sectorul în care practicarea activităţilor de rafting se poate face în cele mai bune condiţii din ţară şi în cea mai mare perioadă a anului, din lunile martie/aprilie şi până în octombrie, cu o eventuală pauză in lunile iulie – august ale anilor mai secetoşi. Iar atracţii sunt suficiente pentru cei care se încumetă să se aventureze cu barca pe apele Jiului. Astfel, accesul este uşor chiar şi cu maşinile, traseul acvatic are o lungime totală de peste 40 km, iar cascadele, săritorile, meandrele şi viteza mare a apei asigură toate condiţiile pentru o activitate mai mut decât atractivă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
„HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl         TEATRU. Iadul din vecini, INFERNUL         Unde se pot adresa hunedorenii pentru sesizări și informații despre coronavirus         Comunicat de presă – „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa“ Cod SMIS 124110         Achiziții importante la spitalul din Orăștie, pe fonduri UE         Lucrări de cadastrare în șase comune, din fonduri europene         Tânăr pianist devean, câştigător al concursului „Prietenii muzicii”         Prima trupă pop-opera din România, în concert la Deva         Dosarul controversatei retrocedări a Retezatului. 10 ani de proces, șir nesfârșit de amânări         Ce drumuri au intrat în șantier în Ținutul Pădurenilor. Vadu Dobrii are șansa ieșirii din izolare         Momente cumplite pentru două adolescente și pentru o femeie din Lupeni         Spitalul județean din Deva a intrat în carantină         Anchetă la o școală din Brad, după ce patru eleve s-au simțit rău, iar două au ajuns la Urgențe         Spitalul din Hunedoara intră în carantină         BANII N-AU MIROS, DAR ORĂŞTIENII AU. Situaţie explozivă la Tudraş: după duhoarea porcăriei urmează putoarea de hoit ars         Investiție în educație. Clădire nouă pentru laboratorul de robotică de la Liceul „Traian Lalescu”         Soluție agreată pentru Termocentrala Mintia: preluarea de către Primăria Deva sau CJ Hunedoara         PSD nu-i lasă pe liberali să dărâme Guvernul Orban II         PLUS și-a desemnat candidatul pentru Primăria Hațeg