O nouă generaţie de zimbri se naşte în sălbăticie

Patru viţei au fost fătaţi vara aceasta în cirezile de zimbri din Munţii Ţarcu şi Munţii Poiana Ruscă, zone în care asociaţia World Wide Fund for Nature (WWF) derulează un proiect de repopulare a celor două zone cu zimbri. Este vorba de un viţel în primul grup de zimbri transportat anul acesta în noua zonă de reintroducere din Munţii Poiana Ruscă (comuna Densuş/jud. Hunedoara), şi trei viţei în grupurile de zimbri liberi din Munţii Ţarcu (comuna Armeniş/jud. Caraş-Severin).

Viţeii din Munţii Ţarcu au o vârstă cuprinsă între două şi 8 săptămâni şi sunt într-o stare de sănătate bună. Prezenţa viţeilor a fost mai întâi identificată prin intermediul urmelor de copită lăsate de aceştia în teren; ulterior, rangerii de zimbri i-au şi găsit. În acelaşi grup sunt prezenţi şi 2 zimbri născuţi anul trecut. „Viţeii din această zonă au fost fătaţi în totală libertate, deci se poate spune că împreună cu cei fătaţi vara trecută, formează prima generaţie cu adevărat sălbatică. Fiind în libertate şi obişnuiţi cu ceea ce le oferă natura din punct de vedere al hranei, locurilor de adăpost şi de trecere, aceştia au şanse reale de a supravieţui independent de sprijinul pe care îl poate oferi omul; cu atât mai mult cu cât mamele lor sunt exemplare acomodate la viaţa în sălbăticie. Întreaga turmă prezentă în Munţii Ţarcu şi formată din mai multe grupuri de zimbri transportaţi aici succesiv, începând cu anul 2014, este stabilă, se descurcă bine în mediul natural din această zonă, după ce a trecut în primii doi-trei ani prin multiple provocări legate de ierni grele, boala limbii albastre sau atacuri din partea altor animale. Lor li se vor alătura în libertate şi zimbrii transportaţi aici tot în luna mai 2018 din Germania, Italia şi Vama Buzăului. În prezent, acest ultim grup de află în ţarcul de resălbăticire, unde vor mai petrece circa o lună până la eliberare”, a informat WWF România.
Zimbrul a dispărut din sălbaticie în România în urmă cu aproximativ 200 de ani. Prima zonă de resălbăticire din sud vestul Carpaţilor, Măgura Zimbrilor, aflată la baza Munţilor Ţarcu numără acum aproximativ 30 de exemplare de zimbri sălbatici, după cinci transporturi şi eliberări anuale realizate până acum în arealul comunei Armeniş, judeţul Caraş Severin. Aflată la circa 60 de kilometri de Munţii Ţarcu şi unită printr-un cordon verde de pădure, zona din Munţii Poiana Ruscă unde vor fi eliberaţi este propice pentru crearea celui de al doilea nucleu de resălbăticire, fiind localizaţi de-a lungul unui coridor ecologic de migraţie a speciilor sălbatice între Carpaţii de Vest şi Carpaţii de Sud-Vest, precondiţie esenţială pentru a asigura diversitate genetică pentru urmaşii zimbrilor eliberaţi în cele două zone.
FOTO: WWF Romania

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Iată 4 dintre cele mai populare mituri și credințe false despre pariurile sportive         Accident grav pe Calea Zarandului         Polițiștii au alergat aproape un kilometru un tânăr acuzat că a furat 1.000 de lei         Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști