O firmă din Deva administrată de preşedintele PSD Costineşti a pus mâna pe o parte din aurul Apusenilor

Zăcământul aurifer din zona Geamăna – Colţii Lazărului din Apuseni, a fost concesionat către o firmă din Deva, administrată de şefa PSD Costineşti Emanuela Gavrilă.

Este vorba despre societatea Blueberry Ridge Minerals SRL, firmă înfiinţată în anul 2011 de cetăţeanul American John Ernesc Dahlman, care, de la înfiinţare şi până în prezent nu ar fi avut niciun angajat şi nici activitate. Acest lucru nu i-a împiedicat, însă, pe oficialii Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale să-i concesioneze zăcământul aurifer de lângă Baia de Arieş. Astfel, printr-un ordin al ANRM “se aprobă Licenţa de concesiune pentru explorare nr. 18.303/2015 privind explorarea resurselor de minereuri polimetalice si auro-argentifere din perimetrul Geamăna – Colţii Lazărului, judeţul Alba, încheiată între Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comerciala BLUEBERRY RIDGE MINERALS – S.R.L., municipiul Deva, judetul Hunedoara, în calitate de concesionar”.

Despre Ema Gavrilă, administratorul firmei din Deva, presa a scris că, timp de 12 ani,a fost partenera de viaţă a lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre. A trecut pe rând pe la PC, PPDD, pentru ca în cele din urmă să ajungă al PSD, devenind şi preşedinte al PSD Costineşti.

Perimetrul Geamăna-Colţii Lăzarului se află amplasat în aşa-numitul Patrulater Aurifer, din Munţii Apuseni, o regiune foarte bogată în minereuri auro – argintifere. De asemenea, în zona fostului sat Geamăna din Munţii Apuseni se află şi iazul principal de depozitare a sterilului provenit de la exploatarea minieră de suprafaţă Roşia Poieni, renumită pentru zăcămintele bogate în cupru.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece − patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD