O femeie din Uricani, dată dispărută de mama ei

O femeie din Uricani care nu a mai putut lua legătura cu fiica ei, de peste o lună, a dat-o în urmărire națională, prin intermediul Poliției.

„Poliţia Oraşului Uricani a fost sesizată de către o femeie din localitate despre faptul fiica sa, Bobelnicu Elena-Ecaterina, de 32 de ani, din Uricani, care a fost plecată în Spania de aproximativ un an şi două luni, a revenit în țară la începutul lunii august a.c., împreună cu fiica sa, în vârstă de 14 ani și concubinul său, în vârstă de 38 de ani, din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman.

Cei trei au călătorit cu un autocar până în municipiul Târgu Jiu, iar de acolo minora s-a deplasat în orașul Uricani, la bunica sa, în timp ce Bobelnicu Elena-Ecateria, împreună cu concubinul său, au plecat către municipiul Turnu Măgurele (cu intenţia de a locui la domiciliul concubinului). Reclamanta a precizat că de la începutul lunii august nu a mai luat legătura cu fiica sa, motiv pentru care le-a solicitat poliţiştilor depistarea femeii”, a informat IPJ Hunedoara.

Elena Ecatelina Bobelnicu prezintă următoarele semnalmente: păr șaten lung, înălțime 1,60 cm, greutate aproximativ 50 de kg., fața ovală, nu are semne particulare. Familia nu cunoaște cu ce era îmbrăcată la momentul plecării.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi specifice în scopul depistării femeii, pentru a cărei identificare au solicitat măsura urmăririi naţionale. Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!