O elevă a pus Poliția pe drumuri, pentru a-și aduce iubitul înapoi

Miercuri seara, o adolescentă de 16 ani, din Petroșani, a sunat la Polițe pentru a reclama că în jurul orei 20:00, în timp ce se afla în spatele clădirii cinematografului din Petroșani, a fost abordată de un bărbat pe care nu în cunoştea şi care, folosind forța, i-a smuls geaca și din buzunar i-a furat 50 de lei. Minora a declarat că bărbatul a încercat să o deposedeze și de telefonul mobil, însă nu a reușit, întrucât aceasta a opus rezistență.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma probatoriului administrat, dar şi din declaraţia ulterioară a acesteia, poliţiştii au stabilit că minora nu a fost victimă a niciunei infracțiuni. Aceasta a recunoscut că a recurs la acest gest pentru a-l determina pe fostul prieten să se întoarcă din oraşul Petrila şi să se împace cu ea”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
Adolescenta va fi cercetată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Elevă din Orăștie dată dispărută         O tânără căutată de șapte ani pentru crimă a fost prinsă în Italia         Ordin de protecție provizoriu pentru un soț agresiv         SE APROPIE 1 DECEMBRIE. Programul manifestărilor de „Ziua Națională” de la Hunedoara         LA CASTELUL CORVINILOR. „Medieval Robotics Day”         LA DEVA. Lansarea strategiei pentru consolidarea administrației publice         INFRASTRUCTURĂ. Tunelul feroviar Turdaș a fost deschis circulației         A FOST ODATĂ… Zece ani de la dispariția mocăniței de la Hunedoara         Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu         Bărbat plecat la cules de ciuperci, rătăcit în Munții Orăștiei         Foştii anchetatori ai lui Traian Berbeceanu cer scoaterea cărții sale de pe piaţă         Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi         Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei