Nunu Brilinsky: „Inima mea este înfundată… din dragoste pentru Orăştioara de sus”

„Acum două zile eram întins pe o masă de operaţie şi priveam la monitor o sârmă care umbla prin inima mea şi-i auzeam pe doctori care ziceau că inima mea este înfundată… din dragoste pentru Orăştioara de sus, un loc binecuvântat de Dumnezeu”, spunea Vladimir (Nunu) Brilinsky, la ceremonia de înmânare a diplomei „Cetăţean de Onoare al Comunei Orăştioara de Sus”

„Nu o să vorbesc despre ceea ce am făcut în această comună. Atât vreau să spun: am să fac un dosar pentru Guinness Book (Cartea Recordurilor) în care o să demonstrez că de la Decebal încoace nimeni nu a urcat de atâtea ori drumul spre Sarmizegetusa”, a mai spus Nunu Brilinsky la finalul momentului festiv.

Numele lui Vladimir Brilinsky este legat, inseparabil, de cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Pe bună dreptate. Dar foarte puţină lume ştie despre campaniile duse de Nunu pentru susţinerea şi dotarea şcolilor din zona Orăştioarei. Nu au uitat localnicii care, în semn de mulţumire şi respect, l-au declarat Cetăţean de Onoare al comunei. Proiectul a fost iniţiat de consilierul Petru Demian şi a fost adoptat în unanimitate la ultim şedinţă de consiliu.
Iată şi motivarea oficială:

„Motivul acordării titlului de Cetăţean de Onoare al comunei Orăştioara de Sus, domnului Vladimir Brilinsky este ca o adâncă preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia deosebită adusă imagini pozitive comunei Orăştioara de Sus, prin susţinuta sa activitate în cadrul comunităţii, cu o contribuţie majoră la dezvoltarea armonioasa a comunei Orăştioara de Sus, prin implicarea în diverse proiecte şcolare, fiind promotorul proiectului prin care Şcoala Gimnaziala „Hadrian Daicoviciu” a beneficiat de dotarea cu diverse bunuri pentru buna desfaşurare a activităţii şcolare, totodată a ajutat la modernizarea, dotarea, repararea şcolilor şi anexelor din localităţile comunei Orăştioara de Sus, de asemenea a fost unul din pilonii de baza privind punerea în evidenţă, valorificarea şi conservarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, având o contribuţie majoră la punerea în valoare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, punct de referinţă în zona noastră”.
Nunu, cu emoţie şi cu umor, printre lacrimi

„Aş vrea să mă întorc înapoi în timp cu 20 de ani, înainte de a mulţumi minunatului colectiv de dascăli de al Orăştioara de Sus. Este foarte greu să uiţi acele momente fabuloase pe care le-am trăit atunci împreună. (Printre dascălii amintiţi de Nunu: Neli Şerban, Letiţia Visăroiu, domnul învăţător Tămăşoi – „Domnul Trandafir” al judeţului Hunedoara, doamna Viorica Bârdea, doamna Jeni Trosan.) Au stat lângă mine pe vremea când munceam pentru a aduce un pic mai mult frumos şi mai mult bine pentru copiii Orăştioarei de acum 20 de ani. Vă mulţumesc din tot sufletul şi să ştiţi că o să rămâneţi în sufletul meu pentru tot restul vieţii. (…) Vă mulţumesc domnule primar pentru încredere şi pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat atunci când am avut nevoie. Iertaţi disputele dintre noi, însă vă promit că ele vor continua, constructiv pentru această comunitate”, spunea Vladimir Brilinsky.

Timpul cerne iar binele învinge

„Vreau să fac publică o mărturisire: acest om mi-a fost, de multe ori, în încercările vieţii, un reper. Pentru că este omul care nu se dă bătut niciodată! Vladimir Brilinsky este Cetăţean de Onoare al comunei Orăştioara de Sus. O comunitate minunată, din Munţii Dacilor, a decis să-și arate astfel recunoștința pentru omul care și-a pus sufletul pe Soarele de Andezit din Sarmizegetusa Regia, pentru a o face cunoscută şi înţeleasă de o lume întreagă. Dragă Nunu, sunt onorat că ţi-am fost alături! Şi le mulţumesc oamenilor din Orăştioara de Sus, administraţiei comunei, pentru că au îndreptat, astfel, o parte din nedreptatea scandaloasă care ţi s-a făcut, prin jocuri politice josnice. Dar timpul cerne iar binele învinge, întotdeauna! Tu ştii asta deja. Te îmbrăţişez, Nunu Brilinsky!”, spune Florin Oancea, primarul Devei, prezent la şedinţa festivă.

„Aţi decis să sărbătoriţi un om adevărat, un dac adevărat, un român adevărat şi am venit de la Deva să vă felicit şi să vă mulţumesc personal pentru asta”.

Adrian David, fost preşedinte CJH

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.         Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane