NU DOAR DE SĂRBĂTORI. Deva, mai strălucitoare ca oricând

258

Niciodată nu a fost mai frumoasă de sărbători capitala judeţului Hunedoara şi, tot ca o noutate, strălucirea dobândită în acest sfârşit de an va fi permanentă, noapte de noapte, prin iluminatul arhitectural şi iluminatul public pe LED

 

 

„Este o mare bucurie pentru mine ca primar să merg seara pe stradă şi să văd din nou devenii plimbându-se, bucurându-se. Aceasta este mulţumirea reală a unui primar şi, dacă vreţi, confirmarea faptului că munca pe care am depus-o este apreciată de către deveni”, declara primarul Florin Oancea, după inaugurarea primelor trei bisericii iluminate arhitectural.

Să fie lumină

Şi, într-adevăr, iluminatul public (ca şi canalizarea) este un serviciu fundamental pentru un oraş civilizat, iar fără iluminat arhitectural nu poţi emite pretenţii pentru dezvoltarea turismului. „Am finalizat patru bisericii, iar până de Crăciun vom finaliza lucrările la Casa de Cultură şi la IPH. Aici vreau să fac o precizare: clădirea IPH nu este proprietatea Primăriei şi de aceea ea va fi iluminată de pe domeniul public. Arhitecţii au spus că pentru a fi unitară Piaţa Victoriei trebuie să fie iluminată şi această clădire.  Până de Paşti vrem ca toate bisericile din Deva – indiferent de cult – să fie iluminate arhitectural, după care, până în iunie-iulie să fie iluminate toate clădirile pe care le-am inclus în acest proiect – şcoli şi instituţii publice. Vom continua cu iluminatul arhitectural, iar în final vor fi aproximativ 35 de obiective”, a declarat primarul Devei.

Din păcate, deocamdată, Cetatea Devei nu intră în proiectul iluminatului arhitectural. Cetatea a fost iluminată printr-un proiect cu fonduri europene, motiv pentru care nu se poate interveni cu alte lucrări. „Am luat legătura cu firma care asigură mentenanţa şi va interveni pentru că sunt zone care nu sunt luminate cum ar trebui”, a spus Oancea.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *