Noua șosea din Parâng, inaugurată

Au trecut trei ani de la începerea construcţiei noii şosele din staţiunea Parâng. Investiţia a ajuns la final, iar joi va avea loc recepţia lucrărilor.

Lucrările au început în toamna anului 2018, în baza unui contract de finanţare derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2, în valoare de 17,9 milioane de lei.

„Finalizarea proiectului de modernizare a DJ 709F, care a implicat lucrări de maximă complexitate, va contribui la dezvoltarea turismului în Valea Jiului”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Drumul Judeţean 709 F leagă zona cabanelor de la poalele masivului Parâng de staţiile de coborâre ale celor două telescaune.

Noua şosea cu o lungime de peste patru kilometri urcă până la cota 1.600 de metri, în staţiunea Parâng. Două tuneluri au fost construite pe şosea, pe sub pârtiile de schi din staţiune. Pe lângă transformarea drumului de pământ într-o şosea montană, proiectul a prevăzut lărgirea părţii carosabile la patru metri şi construcţia a 4,5 kilometri de rigole betonate, 23 de podeţe, 2,2 kilometri de ziduri de sprijin din beton şi ciment şi 2,5 kilometri de parapete de siguranţă.

 

Comentarii FB

comentarii




2 thoughts on “Noua șosea din Parâng, inaugurată

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului