Nod rutier la Sântuhalm pe Autostrada A1, promis de ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a inspectat, marți, șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. În urma vizitei le-a cerut drumarilor să respecte termenele și calitatea lucrărilor și totodată să mărească ritmul de lucru. Aflat la Deva, Felix Stroe a declarat că ministerul are ca prioritate realizarea a încă unui nod rutier pe Autostrada Deva – Orăștie, în zona localității Sântuhalm.

„Această descărcare a devenit prioritate de gradul zero pentru Ministerul Transporturilor. Domnul director general al CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) dă astăzi în proiectare definitivă această descărcare. Vom face toate demersurile cu viteză maximă astfel încât să realizăm foarte repede această descărcare. Nu este posibil ca municipiul Deva, capitala județului Hunedoara, să nu aibe descărcare, un acces decent la autostradă. Eu vă asigur că, până la Paște, lucrurile vom demara. Există bani! UE ne-a dat atâția bani și noi nu reușim să-i absorbim pentru că suntem birocrați, pentru că instituțiile statului își pun piedici una alteia, dar vă promit că eu nu voi adopta atitudinea ministrului care stă în birou”, a declarat ministrul Felix Stroe. Zilele trecute, și prim-ministrul României, Mihai Tudose, s-a aflat în „vizită de lucru” în județul Hunedoara, fiind prezent atât în Deva, cât și pe șantierul autostrăzii. O explicație pentru cele două vizite ale demnitarilor este apropierea alegerilro locale parțiale din municipiul Deva, care vor avea loc în 5 noiembrie.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Nod rutier la Sântuhalm pe Autostrada A1, promis de ministrul Transporturilor

  1. Deva

    Daca nu se tine de cuvant ministrul il pot da in judecata pt descarcarea de pe A1 ,pt podul si cele 2-3 pasaje de peste linia ferata si despre Finalizarea Soimus -Ilia in mai 2018 de pe A1.A promis acum sa l vedem!

    Răspuns
  2. Campanie

    PSD face campanie puternica la Deva. Daca trebuie aduc tot guvernul aici si promit orice. Aduc si luna de pe cer la Deva.. Pana trece campania. La campania urmatoare le reiau pe toate inocenti.

    Răspuns

Lasă un răspuns la Deva Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard