Noaptea trecută, incendiu de proporţii în Deva

Flăcările au distrus o casă din apropierea Pădurii Bejan

În cursul nopţii trecute, proprietarul unei case situate pe strada Carierei, din Deva, a dat alarma de incendiu, fiind alertată garda de intervenţie a Detaşamentului de Pompieri din Deva.

incendiu deva 1

Nu au fost victime

Imediat, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de intervenţie la incendiu cu capacitate de 9.000, 5.000 şi 2.000 de litri precum şi un echipaj de prim-ajutor.
Pompierii au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul şi intreriorul unei case din lemn precum şi la anexa acesteia. Incendiul a fost întreţinut şi amplificat de materialele uşor inflamabile din care era construită locuinţa şi de o butelie, amplasată în anexă, care a explodat. Alte două butelii au fost scoase din incendiu de pompieri înainte de a se supraîncălzi. Unsprezece persoane, opt adulţi şi trei copii s-au autoevacuat din locuinţa cuprinsă de flăcări. Nimeni nu a suferit arsuri sau intoxicaţii cu fum.

Intervenţie de o oră

Incendiul a fost localizat de echipajele de intervenţie în aproximativ o oră, operaţiunile fiind îngreunate de lipsa hidranţilor din apropierea zonei în care se manifesta incendiul. Alimentarea cu apă s-a realizat în sistemul navetă de la un hidrant situat la aproximativ 1 kilometru. Cu toate acestea, pompierii au reuşit lichidarea incendiului în timp util, obţinând protejarea altor case aflate în imediata apropiere.

Din cauza necurăţării funiniginei

În incendiu au ars: casa şi anexa confecţionate din bârne de brad, având o suprafaţă totală de 100 metri pătraţi, mai multe aparate electrocasnice, mobilier şi textile. „Cel mai probabil, incendiul a fost generat de coşul de fum sau burlanul necurăţat de funingine. Pe această cale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara recomandă verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare. Coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare”, a declarat maiorul Anemona Doda, Ofiţer Informare şi Relaţii Publice din cadrul ISU Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile         Doi taximetriști din Deva au fost condamnați după ce au jefuit un român întors din SUA         Concerte de 1 Martie și Ziua Femeii susținute de elevi ai Liceului de Arte         CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA. Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al judeţului         Patru hunedoreni prinși la furat de fier vechi         Ați văzut-o? Tânără însărcinată, dată dispărută după ce a fugit din centrul maternal         Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl