NEWS – ALERT! Un elev agresat de colegi în sala de clasă a ajuns în spital cu piciorul rupt

Un copil de 14 ani a fost agresat de colegii de clasă înaintea începerii orei de religie, iar în urma altercației minorul a ajuns în stare gravă la spital, cu femurul rupt.

Un elev din clasa a șaptea, de la o școală din municipiul Hunedoara, a trecut astăzi prin momente cumplite. A fost implicat într-o altercație cu colegii săi, chiar înainte de începerea unui curs de religie, iar în urma agresiunii a ajuns în spital cu piciorul rupt.

“Am rămas șocat de ce i s-a putut întâmpla fiului meu. M-a sunat soția să îmi spună că a fost bătut și umilit de colegi. El mi-a spus că s-a certat cu un coleg, iar apoi alți doi colegi au sărit în ajutorul acestuia și au tăbărât pe el. Nu știu cum s-a putut întâmpla ca un copil de vârsta fiului meu să ajungă în spital cu femurul rupt, doar dintr-o joacă, așa cum au spus colegii săi. În trecut, au mai avut loc altercații în școală, dar nu mi-am imaginat că se pot întâmpla astfel de nenorociri”, a declarat tatăl minorului.

O profesoară care preda la clasa vecină a sunat la 112, pentru a anunța incidenul. Minorul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital. Medicii i-au acordat îngrijiri medicale, iar luni, acesta va fi operat. “Noi am fost sesizați de cei de la spital, despre agresiunea soldată cu rănirea elevului din Hunedoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

O anchetă disciplinară va avea loc și la școala unde s-a petrecut incidentul. “A fost un eveniment nefericit, din păcate, în care au fost implicați acești elevi. A fost un accident, cauzat de o îmbrânceală, din cele spuse de cei care au asistat la scena respectivă”, a declarat Emilia Popovici, directoarea școlii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Al 21-lea deces al unui pacient cu boli grave și coronavirus, în județul Hunedoara         PETIŢIE ALDE. “Soluții sunt, trebuie doar ca Guvernul să și vrea!”         Dezinfecţia scărilor de bloc, la Deva         Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 8 aprilie 2020         Incendii violente în pădurile în județul Hunedoara         Conducere militară coordonată de medicul Constantin Vlase, la Spitalul Județean de Urgență din Deva.         174 de cazuri de coronavirus în județul Hunedoara         Covid 19. Numărul deceselor în județul Hunedoara a ajuns la 19         Conducere militară la Spitalul Județean de Urgență Deva         17 hunedoreni decedați în spitale, diagnosticați și cu coronavirus. Cel mai recent caz – un bărbat de 67 de ani         Medici și asistente de la Spitalul Județean Deva terorizați de o pacientă cu coronavirus: „Ne-a scuipat”         15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus         Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical         Coronavirus. Peste 4.400 de cazuri înregistrate în România         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 7 aprilie 2020         Donație de măști pentru instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara         PE SURSE. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se îndreaptă spre o conducere militarizată         Incendiile de vegetație au cuprins 160 de hectare         Un an de lucrări la modernizarea Drumului Județean Hunedoara – Călan         Noua conducere a Spitalului Județean de Urgență Deva a demisionat