NEWS – ALERT! Cioban la un pas de moarte după ce a fost atacat cu un cuţit. Autorul tentativei de omor a fost arestat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus reţinerea pentru 24 de ore şi trimiterea în faţa instanţei, cu propunere de arestere preventivă, a lui Petru Dumbravă, acuzat de tentativă de omor. Joi, Tribunalul Hunedoara a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele hunedoreanului.

TribunalPetru Dumbravă a fost reţinut de procurori şi arestat apoi, potrivit deciziei Tribunalului Hunedoara, pentru tentativă de omor. Ciobanul din Buceş a fost acuzat că în dimineaţa zilei de 6 mai 2015, în timp ce se afla împreună cu un alt cioban la stâna de pe raza localităţii Stănija, l-a atacat pe acesta prin surprindere, din spate, cu un cuţit. Victima a fost înjunghiată în zona latero-cervicală stânga, fiindu-i provocată o plagă înjunghiată ce necesită pentru vindecare 9-10 zile îngrijiri medicale. Ciobanul a fugit, încercând să scape de agresor, iar în acest timp, Dumitru a aruncat cu o bâtă după el, lovindu-l în piciorul drept.

Incidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool, iar autorul agresiunii a declarat că arecurs la acest gest, pentru că victima nu i-a plătit 1.000 de lei, datoraţi. „Deşi viaţa persoanei vătămate nu a fost pusă în pericol practica judiciară s-a pronunţat constant în sensul că atunci când zona vizată de agresor este o zonă vitală, iar obiectul vulnerant este capabil să producă moartea victimei sunt întrunite elementele infracţiunii de omor în forma tentativei. La data de 7 mai 2015 judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Hunedoara a dispus faţă de inculpat luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 zile, măsură apreciată ca necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului”, a informat Mirela Negruţiu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șapte + doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva         Rețea importantă de traficanți de droguri, pedepsită cu închisoarea         Scandal la o mănăstire din județul Hunedoara         Barajul Gura Apelor, locul de vis din inima Retezatului, invadat de turiști la sfârșit de săptămână         Criminal capturat de Poliție în Uricani. A împușcat doi marocani         Tânăr de 20 de ani, fără permis auto, a produs un accident în intersecție         Au spart geamul cu un bolovan și au jefuit un apartament         Anchetă extinsă în dosarul „revoltei de la Hunedoara”         Situația plăților la zi efectuate în județul Hunedoara pentru șomajul tehnic         AJPIS a continuat să asigure plata corespunzătoare „indemnizaţiei de sprijin COVID 19”         Au început lucrările de modernizare a drumului de legătură între strada Vulcan și strada Cozia         Paftaua din fier, placată cu tablă de bronz, de la Ardeu         ITM Hunedoara – privind prevenirea răspândirii noului coronavirus la reluarea activităților de transport         Aparat de plasmafereză funcțional în județul Hunedoara