NEWS-ALERT. Adrian Stoicoi a fost eliberat din arest preventiv

Tribunalul Alba a admis contestaţia formulată de Adrian Stoicoi împotriva deciziei Judecătoriei Alba Iulia, prin care hunedoreanul a fost arestat preventiv. Adrian Stoicoi, fost condamnat într-un dosar penal, legat de furtul unor tezaure dacice, a fost pus sub învinuire într-un nou dosar, în urma unor percheziţii efectuate joi, de procurori şi poliţişti la locuinţele sale.

Printre obligaţiile dispuse de magistraţi în cadrul controlului judiciar impus lui Adrian Stoicoi se numără cele legată de a nu părăsi judeţul Hunedoara şi a se pune la dispoziţia organelor judiciare, a precizat procurorul Mihaela Chicea, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Vineri, Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13 mai 2016. „În fapt s-a reţinut că în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a ajutat alţi braconieri ai siturilor arheologice să sustragă bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional şi a păstrat bunurile sustrase de aceştia. În acest sens, în cursul anului 2014 în apropierea locuinţei sale a fost depistat ascuns un tezaur de 139 monede Koson din aur, din care inculpatul a vândut unei persoane o monedă cu suma de 700 euro, iar ulterior la începutul anului 2016 a vândut mai multe artefacte (trei statuete din bronz reprezentând zeităţi antice romane Seraphis, Minerva şi Jupiter, o cupă metalică) şi trei monede koson din aur”, a informat PCA Alba Iulia.
Cele 139 de monede Koson de aur de care amintesc procurorii au fost descoperite de trei copii din Ocolişul Mic, într-o viziună de vulpe de la marginea satului. La acea vreme fostul prim-procurorul Augustin Lazăr, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, afirma că tezaurul ascuns în vizuină provine din acţiunile de braconaj arheologic anchetate de procurorii de mai mulţi ani.
Declaraţia din 2014 a copiilor care au găsit tezaurul de kosoni

Percheziţii cu detectoarele de metal
Joi dimineaţă, apartamentul din Orăştie al lui Adrian Stoicoi şi casa acestuia din Grădiştea de Munte, sat aflat la poalele Sarmizegetusei Regia, au fost percheziţionate astăzi de poliţişti, într-o anchetă coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Percheziţiile au durat mai multe ore. Ofiţerii au căutat cu ajutorul detectoarelor de metale bunuri de patrimoniu, în casa de la poalele Sarmizegetusei Regia, în anexele şi în împrejurimile ei. În timpul descinderilor, Adrian Stoicoi a declarat că se simte hărţuit de anchetatori.

„Locuiesc aici, la poalele Sarmizegetusei Regia şi astfel am ajuns în această poveste a dosarelor comorilor dacice. Ei caută probe împotriva mea şi obiecte de patrimoniu, pe care nu le găsesc de ani de zile”, a relatat Adrian Stoicoi. Din informaţiile oferite de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia rezultă că obiectele care s-au aflat la Stoicoi nu au fost găsite în timpul percheziţiilor, ci au fost vândute de acesta în cursul anului 2016.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie         Rareș Demian, președintele Văii Dacilor, a murit. Tânărul ar fi fost găsit spânzurat cu un tricolor