Un accident rutier grav s-a petrecut în această seară la ieşirea din municipiul Deva, spre Mintia.
Un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed şi a derapat. Maşina condusă de acesta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat în vârstă de 34 ani, din județul Argeș.
„În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto, precum și rănirea a doi pasageri din autoturism, respectiv o minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Deva, și un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Mintia. Bărbatul de 43 de ani a ajuns în stare gravă la spital”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Traficul rutier a fost blocat pentru aproape o oră în zona în care s-a produs accidentul rutier.