“NAŢIONALELE” DE GIMNASTICĂ ALE JUNIOARELOR. Deva şi-a tăiat partea leului

Timp de două zile, Sala Sporturilor din Deva a găzduit o nouă ediţie a Campionatului Naţional Individual al Junioarelor la gimnastică.

Vineri şi sâmbătă, în faţa unui public numeros, aproape o sută de tinere gimnaste de la peste 20 de cluburi din întraga ţară, au luptat pentru cucerirea titlurilor naţionale individuale la gimnastică, într-o competiţie rezervată unui număr de patru grupe de vârstă pentru junioare. Așa cum era de așteptat, sportivele de la CNS Cetate Deva și-au tăiat partea leului, câștigând 10 din cele 20 de titluri naționale puse în joc, la două din cele patru categorii de vârstă. “Am avut o comportare bună la cele două grupe de vârstă care ne interesează în mod special, junioare I și junioare II, nivelul 4. La categoriile mai mici de vârstă, junioare II nivelul 3 și junioare III nivelul 4 nu mai avem gimnaste valoroase, cum era în trecut, dar fetele au timp să crească în evoluție”, a spus prof. Adrian Liga, directorul CNS Cetate Deva, clubul gazdă și, totodată, organizator al competiției, alături de Federația Română de Gimnastică. La junioare II nivelul 3 devencele au ocupat locurile 17 și 18, prin Larisa Ilieș și Alessia Matu Cocsa, iar la junioare II nivelul 4 poyițiile 22, 23 și 26, prin Șefania Ciobanu, Daria Decebal și Iulia Jetaru, iar medaliile au venit în întrecerile de junioare II nivel 4 li junioare I. Interesant este faptul că titlurile au fost câștigate de doar două sportive, Denisa Golgotă, la junioare II, nivelul 4, și Olivia Cîmpian, la junioare I. Cele două gimnaste de la Deva au câștigat titlurile atât la individual compus, cât și la toate cele patru aparate. Dacă la junioare II nivelul 4 Denisa Golgotă a fost singura deveancă medaliată, la această categorie de vârstă, de la CNS Cetate mai evoluând Lavinia Jitea, care a ocupat locul 19 la individual compus, la junioare I municipiul de reședință al județului Hunedoara a avut și alte sportive medaliate.
Săriturile, specialitatea casei
Așa cum arătam, Olivia Cîmpian a cucerit toate cele cinci titluri puse în joc, la individual compus fiind urmată de colega sa de club Alisia Botnaru, celelate devence, Carmen Ghiciuc și Adela Florea ocupând locurile 4 și 9. Sportivele de la CNS Cetate au dominat și finalele pe aparate, solul fiind specialitatea casei, cu podium integral devean, în ordinea Cîmpian, Botnaru, Ghiciuc, Florea ocupând locul 8. Carmen Ghiciuc a fost a doua la paralele, iar Alisia Botnaru a șaptea, iar bârnă situația s-a inversat. Aici Botnaru a urcat pe podium, cucerind medalia de bronz, iar Ghiciuc a fost pe locul 6. În fine, Alisia Botnaru a mai ocupat un loc 3, la sol, foarte aproape de medalie fiind și Carmen Ghiciuc, care a terminat a patra la acest aparat. “A fost un concurs reușit, cu câteva ecoluții remarcabile. Principala noastră grijă la aceste categorii de vârstă, pe lângă respectarea celor învățate la antrenamente este starea de sănătate a sportivelor. Sunt convins că vor fi și rezultate mai bune, eu făcând parte din acea generație de antrenori care are ca obiectiv podiumul de premiere” a afirmat profesorul Nicolae Forminte, antrenorul – coordonator al lotului național de junioare, care se pregătește la Deva.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + nouăsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cum arată șantierul drumului județean Hunedoara – Călan         Bazinele cu apă minerală de pe Valea Mureșului         Ce trebuie să știe turiștii care vor să urce în Retezat cu mașinile, spre Poiana Pelegii         Tânără tâlhărită de fostul prieten, cu 20 de ani mai mare decât ea         Muzeul mineritului a fost restaurat cu fonduri UE         ADR VEST. Școală din Uricani modernizată cu fonduri UE         ORĂȘTIE. Podul care nu mai leagă comunitatea, ci o desparte         6 august 2020. Omagiu minerilor din Valea Jiului         Ziua Minerului. Povestea revoltei muncitorilor de la Lupeni – 1929         Furturile din Mina Paroșeni nu au leac         Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic