Muzeul mineritului a fost restaurat cu fonduri UE

Muzeul Mineritului a fost deschis, joi, la Petroșani, după doi ani în care s-a aflat în șantier. Lucrările de restaurare în valoare de circa un milion de euro au fost finanțate cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, și prim-ministrul Ludovic Orban au participat la eveniment, fiind prezenți în Valea Jiului cu ocazia festivităților dedicate „Zilei Minerului”.

În vara anului 2018 au început lucrările de restaurare și reamenajare a clădirii muzeului din Petroșani. Proiectul a vizat reabilitarea clădirii muzeului prin executarea unor lucrări de reparaţii, intervenţii de consolidare şi intervenţii structurale; accesibilizarea clădirii pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii (prin realizarea unei platforme-ascensor automate în zona accesului principal şi construirea unui lift în interiorul clădirii care să asigure accesul de la demisol până în pod); dotarea cu instalaţii şi echipamente pentru asigurarea utilităţilor şi a condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie; dotarea cu mobilier pentru expunerea şi protejarea patrimoniului cultural; amenajarea suprafeţei exterioare de teren cu alei, trotuare, spaţii verzi, realizarea unei platforme betonate pentru prezentarea exponatelor exterioare şi a unui spaţiu tip piaţetă în faţa clădirii; valorificarea superioară a patrimoniului cultural local şi o mai bună diseminare a informaţiei prin digitizarea obiectivului de patrimoniu şi promovarea turistică a acestuia.

„Valoarea totală a proiectului a fost de 4.947.862,17 lei, din care 4.205.682,84 lei reprezintă fonduri europene (prin FEDR), 642.232,51 lei – de la bugetul de stat, iar 99.946,82 lei este contribuția beneficiarului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.
Muzeul Mineritului a fost inaugurat în 1967 şi funcţionează într-o clădire veche de un secol. Colecţiile sale prezintă istoria mineritului de cărbune şi a dezvoltării tehnicii miniere de exploatare.

Foto: Informatiavj.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!