Muzeul amintirilor din comunism, în Hunedoara. Localnicii sunt invitaţi să sprijine proiectul inedit

Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie din Hunedoara a iniţiat o campanie inedită, prin care localnicii care păstrează obiecte care amintesc de Hunedoara, în „epoca de aur”, sunt invitaţi să le doneze pentru o viitoare expoziţie. Cei de la muzeu le promit turiştilor care vor vizita muzeul experienţa întoarcerii în timp, în atmosfera din Hunedoara înainte de 1990.

Reprezentanţii muzeului din Hunedoara au demarat această campanie, cu scopul de a le arăta vizitatorilor cum era Hunedoara anilor 1940 – 1980 şi în acelaşi timp de a-i implica pe localnici într-un proiect al muzeului. Aceştia pot aduce la muzeul din curtea Castelului Corvinilor, obiecte de uz sanitar, de îmbrăcăminte, uniforme, fotografii, piese de mobilier şi alte lucruri care au legătură atât cu Hunedoara, cât şi cu perioada comunismului.

„Expoziţia cu obiecte care amintesc de Hunedoara dinainte de 1990 va fi concepută în special pentru tineri. Am iniţiat acest demers pentru cei care vor să afle mai multe informaţii despre istoria comunităţii din Hunedoara, un oraş ai căror locuitori erau foarte mândri de ceea ce reprezenta în trecut, de specificul local”, a afirmat Sorin Tincu, director al Muzeului de Arheologie, Istorie şi Etnografie din Hunedoara.

Întoarcere virtuală în trecut

„Dacă pentru un adolescent din ziua de astăzi cumpărarea unei sticle de ulei de la supermarket este ceva banal, pentru adolescenţii anilor 1980 acest lucru presupunea purtarea unei adevărate bătălii. O bătălie care se dădea pe parcursul a câteva ore, timpul necesar ca în urma unei cozi infernale să ajungă la tejghea unde urma să fie servit cu ulei vărsat, depozitat într-un butoi de metal prevăzut cu pompă, folosind o pâlnie unsuroasă şi adeseori ruginită… bineînţeles dacă uleiul nu se termina între timp. Aceasta şi alte situaţii sunt de neconceput în prezent. Muzeul derulează o campanie de colecţionare a amintirilor din perioada comunistă a Hunedoarei, astfel încât la final, obiectele reprezentative vor fi cuprinse într-o expoziţie”, au completat reprezentanţii Muzeului de Arheologie, Istorie şi Etnografie din Hunedoara.

În Hunedoara dinainte de 1990, localnicii se puteau mândri cu fabricile de tricotaje şi încălţăminte, cu activitatea în combinatul siderurgic, cu Ţinutul Pădurenilor, cu Castelul Corvinilor, cu echipa Corvinul Hunedoara şi celelalte cluburi sportive din municipiu, cu frumuseţea lacului Cinciş, cu minele de fier din jurul Hunedoarei. În viitoarea expoziţie vor fi prezentate obiecte care amintesc de ele şi, susţine Sorin Tincu, va fi amenajată o încăpere în care vizitatorii se vor simţi ca şi cum s-ar fi întors în timp, în aşa-numita „epocă de aur” a Hunedoarei.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Transport ilegal de lemne         322 de metri cubi de lemne expediate ilegal         Încă două cazuri de coronavirus în România         Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie         PLAN PENTRU O SITUAŢIE DE URGENŢĂ. Autoritățile au luat măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus în județ         TIMP LIBER. Recomandările ZIARUL HUNEDOREANULUI pentru acest week-end         La OpticLine. Cataracta, cea mai frecventă afecțiune a ochilor, are rezolvare         Ce s-a ales de planurile de modernizare a celor 10 șosele turistice din Hunedoara         S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile