Muncitor găsit mort lângă o schelă de la un liceu din Vulcan

Un muncitor în vârstă de 55 de ani, din Petroşani, care executa lucrări de amenajări interioare la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Vulcan a fost găsit mort, iar încercările de resuscitare ale paramedicilor SMURD nu au dat rezultat.

liceu.vulcanBărbatul a fost descoperit de un coleg de-al său chiar lângă o schelă, înaltă de aproape un metru şi jumătate, şi iniţial s-a suspectat o cădere de la înălţime. „Atât cei de la SMURD, cât și cei de la medicină legală nu au constatat urme vizibile de violență și atunci se suspicionează că ar fi făcut infarct. Omul lucra singur în zona în care dădea cu amorsă pe un perete, iar martorii l-au găsit căzut și inconștient”, a declarat şeful Serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă Valea Jiului din cadrul ITM Hunedoara.

Poliţiştii hunedoreni spun că, din datele de până acum, se pare că este vorba de un stop cardio – respirator, însă s-a declanaşat o anchetă în acets caz. „Reprezentanţii ITM, procurorii şi poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili cauzele exacte ale decesului. Din primele date, însă, se pare că este vorba despre un stop cardio – respirator, mai ales că se cunoştea faptul că bărbatul suferea de afecţiuni cardiace”, spune Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Trupul bărbatului a fost dus la medicină legală, în vederea efectuării necropsiei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cadrele medicale vor putea fi cazate la Secția de Recuperare de la Baia Sărată – Deva         100 de cazuri de coronavirus înregistrate până acum în județul Hunedoara         Din 10 aprilie, la Spitalul din Deva vor putea fi realizate testări COVID 19         O companie din Haţeg a donat 10.000 de măşti mai multor spitale şi instituţii publice         Un strop de speranță la Spitalul Județean de Urgență Deva         Numărul cazurilor de coronavirus în România se apropie de 2.500         Primarul Marcel Goia face apel la localnici pentru a ține o zi de post și rugăciune         MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Patru spitale suport pentru judeţul Hunedoara         Alți doi pacienți decedați în spitalele hunedorene aveau și Covid 19         NIMIC DESPRE COVID. Traseu pentru biciclişti, cu fonduri europene la Deva         ANUNŢ! În atenția devenilor care solicită beneficii de asistență socială         293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus         Primăria Hunedoara anunță că va primi ajutor din China împotriva coronavirusului         Spitalul din Orăştie a rămas fără personal ATI. Dr. Lorena Ehim: “Suntem trimişi la moarte, carne aruncată în cuşca leilor”