Momârlanii au petrecut în Parâng, la Nedeia Troiței

Masivul Parâng a devenit loc de petrecere pentru mai mult de 200 de hunedoreni, oameni din Valea Jiului veniți să celebreze tradițiile momârlanilor. Evenimentul a avut loc marți, de Sfânta Maria, și poartă numele Nedeia Troiței.

„De la an la an, tot mai mulți oameni vin în munte, în Parâng, în locul în care a fost ridicată o troiţă pentru a participa la nedeia închinată acestor locuri. Nedeia Troiţei vrea să le amintească tuturor că aici, la munte, în inima Parângului, că momârlanii, băştinaşii locului, s-au adunat din cele mai vechi timpuri, de Adormirea Maicii Domnului. Nedeia Troiţei a devenit un simbol al sărbătorii de Sfânta Maria în Parâng, acolo unde momârlanii ne aşteaptă an de an să petrecem cu ei. Aşa s-a întâmplat şi în acest an, când vremea a fost bună şi a ţinut cu cei care au vrut să deguste din mâncarea tradiţională, dar şi să ia o porţie de aer curat de munte”, spune primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi.

Tocănița de oaie, mămăliga și preparatele din brânză au fost mâncărurile tradiționale oferite celor care au urcat în Masivul Parâng. Momârlanii, cei sărbătoriți la nedeie, sunt o comunitate mică din România, ce reprezintă băştinaşii din vechile sate ale Văii Jiului. Ei au fost primii locuitori ai aşezărilor de munte, cu mult timp înainte ca ţinutul cărbunelui să atragă oameni din celelalte zone ale ţării şi din întreg Imperiul Austro-Ungar, cu secole înainte ca Valea Jiului să devină cea mai urbanizată zonă a Hunedoarei. Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, au păstrat tradiţii vechi, fascinante pentru cei care le vizitează locurile. Momârlanii şi-au ridicat casele la fel cum o făceau strămoşii daci, portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian, iar morţii şi-i îngropau în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte. Comunitatea momârlanilor este însă din ce în ce mai restrânsă, însă povestea, istoria şi obiceiurile lor sunt impresionante.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei         Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Pasagerii au trecut prin momente de spaimă         Accident grav pe DN 66 Călan – Haţeg, produs de un tânăr băut         Scene înfiorătoare în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara         Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!