-0 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Procesul Moloț vs. ANI, la un nou termen

foto citat MolotMiercuri completul de la Înalta Curte de Casație și Justiție judecă un nou termen în procesul dintre președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, și Agenția Națională de Integritate. Pentru că la precedentele termene, nu s-a trecut la judecarea cauzei, sunt șanse extrem de mici ca judecătorii să ia o decizie. Dosarul este judecat de Completul nr.6, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și este al 14-lea pe lista de ședințe. Oricum, toată lumea politică hunedoreană e în așteptare. Ziarul Hunedoreanului vă reamintește care ar putea fi variantele de hotărâre.

1. Înalta Curte de Casație și Justiție să dea alt termen de judecată.

2. Înalta Curte de Casație să admită recursul intentat de Mircea Ioan Moloț Agenției Naționale de Integritate și să constate că președintele Consiliului Județean Hunedoara nu a fost incompatibil cele 3 luni cât a făcut parte din AGA la Drumuri Județene, fără să fi fost remunerat. În acest caz, mandatul nu ar înceta.

3. Înalta Curte să constate că a fost incompatibil, dar pentru că perioada de 3 ani a expirat (Moloț a făcut parte din AGA la Drumuri Județene în perioada septembrie 2008 – ianuarie 2009), președintele CJ să rămână în funcție. Eventual, ÎCCJ ar putea să decidă ca Mircea Ioan Moloț să nu mai poată candida timp de 3 ani, începând cu 2016, când îi expiră actualul mandat.

4. Înalta Curte să constate că a fost incompatibil, prefectul să emită ordinul de încetare a mandatului, acest act să fie atacat de către Mircea Ioan Moloț, iar decizia să fie suspendată prin ordonanță președințială de către instanță. În acest caz, cât timp se judecă, Moloț își păstrează mandatul.

5. Înalta Curte de Casație și Justiție să constate că a fost incompatibil, iar Mircea Ioan Moloț să își piardă mandatul, fără să mai facă demersurile prezentate la punctul 4. În această din urmă situație, este numit de către Consiliul Județean un interimar dintre cei doi vicepreședinți – Tiberiu Ioan Balint (PNL) sau Ioan Rus (PSD). În 90 de zile, Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru desemnarea unui nou președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Acesta, dacă va fi cazul, va fi ales pentru un mandat scurt, care se va încheia în iunie 2016.

 

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/