Modernizarea Casei de Cultură din Orăștie, poveste fără sfârșit

Casa de Cultură din Orăștie, va avea un sediu modernizat. Aud asta de peste 20 de ani.

Orăștian fiind, am asistat la o grămadă de campanii electorale, la fel ca dumneavoastră, aidoma concetățenilor mei. Nu a fost candidat la funcția de primar care să nu promită că: „Este preconizat să înceapă lucrările prin care instituția de cultură ar urma să fie adusă la standarde care să corespundă realităților din prezent”. Dar până acum nu s-a mișcat un fir de praf de pe toba Casei de Cultură din Orăștie.

 

Cunosc date privitoare la Contractul de asociere, mai vechi, încheiat între Consiliul Județean (CJ) Hunedoara și Primăria Municipiului Orăștie cu scopul reabilitării Casei de Cultură din Orăștie. Acest document prevede obligativitatea CJ Hunedoara de elaborare a documentației de avizare a lucrărilor de investiții (DALI), a proiectului tehnic, obținerea avizelor și lucrările de reabilitare propriu-zise. De asemenea, CJ Hunedoara are drept de administrare asupra clădirii până la finalizarea lucrărilor.

La sfârșitul lunii august, 28. 08 mai precis, a avut loc  licitația privind desemnarea operatorilor pentru proiectul tehnic la proiectul de reabilitare și modernizare a Casei de Cultură din Orăștie, licitație la care nu s-a prezentat nici un ofertant. Rămâne ca licitația să fie reluată.

 

Totodată, este știut că pe data de 31.03.2017, în ședința ordinară a CJ Hunedoara, a fost votat proiectul de hotărâre. Prin care a fost aprobată utilizarea sumei de 1.000,00 mii lei (10 miliarde lei vechi) din excedentul anual al bugetului propriu al Consiliului Județean Hunedoara, rezultat la închiderea exercițiului bugetar din 2016 pentru Reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură din Orăștie. Casa de Cultură din Orăștie va fi un loc din care va emana cultură, se vrea a fi un spațiu multifuncțional care se va preta la o gamă largă de evenimente de înaltă ținută.

Costurile se ridică la 19 milioane de lei + TVA, din care pentru partea de construcție și montaj se vor aloca 16 milioane de lei +TVA. Restul sumei va merge la elaborarea proiectului tehnic și pentru asistența tehnică.

Încă din vara anului 2014, subiectul modernizării Casei de Cultură din Orăștie căpătata un puternic caracter politic, după ce președintele CJ de la acea vreme, Mircea Ioan Moloț, a susținut că administrația județeană dorește să investească în acest obiectiv.

Între timp, Consiliul Local al Municipiului Orăștie a aprobat transferul dreptului de administrare a Casei de Cultură către CJ Hunedoara, administrația urmând să investească banii necesari pentru lucrările de modernizare. În ședința din, 18 decembrie 2015, pe masa consilierilor județeni se afla proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru „reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură din Orăștie.

Apoi, C.J. Hunedoara aprobă, în 29 ianuarie 2016 , documentația tehnico – economică, la faza studiu de fezabilitate, pentru obiectivul „Reabilitare şi modernizare Casa de Cultură Orăștie”.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației