Străzile principale din municipiul Hunedoara vor fi dotate cu limitatoare de viteză, în perioada următoare.
Accidentele rutiere grave petrecute în ultimele luni pe străzile din Hunedoara au adus în discuţie amplasarea unor limitatoare de viteză, după modelul celor din reşedinţa de judeţ. „Acestea vor fi montate pe străzile modernizate din municipiu, pe arterele principale în special, şi unde în alte locuri unde le considerăm necesare”, au precizat reprezentanţii Primăriei Hunedoara.
În Hunedoara, tradiţia limitatoarelor de viteză, plasate în zona intersecţiilor aglomerate şi a trecerilor de pietoni, nu a existat până în prezent, spre deosebire de municipiul vecin, Deva, în care şoferii s-au obişnuit de ani buni cu „hopurile” de pe străzi.
Administraţia locală a primit mai multe oferte privind achiziţa de limitatoare de viteză, aflate în stadiul de evaluare.
Daca vor sa fie des pomeniti, atat ei cat si neamurile lor, sa monteze limitatoare de viteza ca cele din Deva.