De la capătul străduţei asfaltate care traversează vechea aşezare minieră, urcând continuu pe lângă cele trei biserici ale sale (catolică, ortodoxă şi biserica greco-catolică ruinată) spre coama unui deal, călătorii intră pe un drum de pământ, inaccesibil autoturismelor, zdrobit de utilajele folosite în exploatările forestiere. Primele impresii despre Pădurea de Argint sunt dezamăgitoare.

În ultimii ani, suprafeţe de zeci de hectare de pădure de fag au fost retezate, la marginea satului, iar exploatările continuă. Localnicii mai au de aşteptat ani în şir până la regenerarea completă a pădurii care acoperă versanţii.

După doi kilometri de mers pe drumul forestier, Pădurea de argint înfăţişează oaspeţilor săi o privelişte tot mai puţin afectată de intervenţia oamenilor. Exploatările forestiere au rămas în urmă, iar fagii argintii par să acopere cerul cu trunchiurile groase şi înalte şi cu crengile bogat ramificate.

Deasupra lor, se ridică, înzăpezit în această perioadă, unul dintre cele mai înalte vârfuri din zonă, Gurguiata, de peste 1.000 de metri. Pe harta iosefină din secolul al XVIII-lea, numele locului apare menţionat ca Setras.

Izvorul de la poalele sale a intrat în legendă. Unii localnici povestesc că a fost la mijlocul secolului al XIX-lea, loc de popas al împăratului Franz Joseph, în timpul călătoriei sale în Transilvania. Un monument de piatră, ascuns în pădure, la capătul unei poteci care urcă din drum pe lângă izvor, aminteşte de legenda locului.

Pădurea a devenit în ultimii ani o destinaţie pentru amatorii de meditaţie din toate colţurile ţării, dar şi pentru cei aflaţi în căutarea senzaţiilor tari. Unii oaspeţi ai Pădurii de Argint au susţinut că au avut experienţe senzaţionale în mijlocul acesteia, relatând chiar despre observarea unor OZN-uri care şi-au făcut apariţia în zonă.