Ministrul Energiei despre situația CEH: „este important că există un raport asupra cauzelor insolvenței”

Salvarea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu ține de nicio decizie politică, iar soluțiile tehnice pot veni doar din profesionalismul celor din interiorul companiei, inclusiv a sindicatelor, a declarat, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, potrivit Agerpres.ro.

“Pentru mine, două lucruri sunt importante: că există un raport asupra cauzelor insolvenței și încurajarea mea către administratorul judiciar este să-și ducă munca până la capăt, să ia acele măsuri care decurg din concluziile care au fost identificate acolo, inclusiv să transmită tuturor instituțiilor unde are de transmis documente. Acest raport vine în urma unei analize a documentelor societății, făcând o analiză foarte concretă”, a spus ministrul, la o dezbatere pe tema viitoarei strategii energetice. Victor Grigorescu a subliniat faptul că situația nu se va rezolva printr-o soluție politică. “Avem un administrator judiciar care are niște lucruri de făcut, care a făcut o analiză așa cum îi cere legea, în termenul pe care îl cere legea, care trebuie să prezinte creditorilor acele rezultate și care, pentru a proteja această companie, trebuie să ia niște măsuri. Aștept să le ia”, a susținut Grigorescu. Ministrul a făcut apel la încetarea zvonurilor pe marginea acestui subiect, zvonuri care pot duce la dramatizarea situației.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Coronavirus: doi pacienți decedați la Spitalul județean din Deva aveau și Covid 19         Un pacient mort la Oncologia din Deva a fost diagnosticat şi cu coronavirus         Încă doi medici de la Spitalul Județean de Urgență din Deva au coronavirus         Șase hunedoreni au fost prinși la vânătoare de mistreți         Tânără găsită moartă, cu gâtul tăiat, pe o stradă din Petroșani         CJ Hunedoara va direcționa peste două milioane de lei Spitalului Județean și DGASPC Hunedoara         Carmen Hărău: „Să nu facem lupta mai grea!”         Devenii donează pentru persoanele vulnerabile!         Ce spun medicii oncologi din Deva diagnosticați cu coronavirus         Aproape 1.300 de cazuri de coronavirus confirmate în România         Bărbat tâlhărit pe o stradă din Hunedoara         International Caviar Corporation SA – CONVOCARE AGOA         A murit Gheorghe Bercea, pedagog și muzician din Deva         O tânără din Deva, care trebuia să rămână în izolare, a fost amendată cu 5.000 de lei         Spitalul județean va prelua pacienți cu coronavirus         Secția Pneomologie a Spitalului Județean de Urgență Deva a fost închisă pentru dezinfecție de înalt nivel         Medicul legist Dan Mărculescu a murit         Județul Hunedoara primește echipamente medicale și dezinfectanți din Coreea de Sud         Două noi cazuri de coronavirus la spitalul județean din Deva         123 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România