Mineri dați dispăruți după o surpare a galeriei minei Lupeni

Echipele de  de salvare au coborât în subteranele Minei Lupeni, pentru a acorda ajutor minerilor prinși de o surpare.  Darius Câmpean, președintele interimar al Sindicatului Muntele, a precizat că a avut loc o surpare la panoul 7 C, care a surprins trei mineri aflați în galeria minieră.

Fabius-Tiberiu Kiszely, prefectul judeţului Hunedoara, susţine că, din informaţiile primite, în locul unde s-a produs surparea se lucra la consolidarea galeriei, iar pericolul unei noi surpări trebuie luat în calcul.

„Operaţiunea de degajare a surpării continuă. Deja există semne că cei trei mineri sunt în viaţă, se aud zgomote şi voci. Se intervine în acest moment şi se caută să se ajungă pe calea cea mai scurtă. Personal, sper că într-o oră să se rezolve chestiunea aceasta. Ceea ce este important de spus este că există pericolul surpării în continuare”, a declarat prefectul Fabius-Tiberiu Kiszely, citat de News.ro.

În prezent nu se cunoaşte starea în care se află cei trei muncitori. Accidentul a fost semnalat la ora 13:55.

„Din primele informaţii, surparea care ar fi blocat ieşirea celor trei mineri s-a produs la adâncimea de circa 300 de metri în subteran. Salvatorii minieri intervin în ajutorul acestora. Deocamdată nu se cunoaşte starea în care se află cele trei persoane”, a declarat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Echipa de salvatori a intrat în subteranul Minei Lupeni, unde a avut loc o surpare, şi a anunţat că cei trei mineri daţi dispăruţi ar putea fi în viaţă întrucât se aud voci, spune Darius Câmpean, liderul Sindicatului Muntele din Valea Jiului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!