15.8 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Măsuri de ordine la secțiile de votare

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara a luat măsuri pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi  Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie.

          Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.

 

La nivelul judeţului Hunedoara, în data de 11 decembrie a.c., peste 500 de poliţişti, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi angrenați în activităţile dispuse pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie și de ordine şi linişte publică și prevenirii oricăror fapte antisociale.

De asemenea, poliţiştii vor desfășura activități, în vederea gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral.

 

          Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

 

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Puteți vota între orele 07.00 și 21.00.

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege. 

Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevăzute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/