1.7 C
Deva
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Mașina de lux a Primăriei Deva, trasă pe dreapta

Primăria Deva deține un autoturism de lux, a cărei valoare a fost făcută publică, joi, pentru prima dată, de primarul Florin Oancea.

Acesta susţine că a maşina costat 80.000 de euro, pentru că era dotată cu scaune cu masaj. Autoturismul de lux a intrat în dotarea Comisiei Locale de Ordine Publică a municipiului Deva, printr-o hotărâre de Consiliu Local, din 2014.

„Pentru buna desfăşurare a Comisiei Locale de Ordine Publică a municipiului Deva, sunt necesare: autovehicul marca Volkswagen Touareg V 6 TDI Blue Motion, având seria motor CRC113911 şi seria şasiu WVGZZZ7PZDD026423, serie pneuri Pirelli Scorpion 265/50/R19, culoare neagră, având număr de înmatriculare HD – 10 – PMD. Pe toată durata funcţionării Comisiei Locale de Ordine Publică a municipiului Deva, autovehicolul va fi deservit de un conducător auto desemnat prin Dispoziţia primarului”, se arată în Hotărârea de Consiliu Local 358/2014.

Primarul Florin Oancea a declarat că în ultimele luni, de când conduce administraţia locală, maşina a stat în garaj. „Eu circul cu maşina personală. Touaregul este în garaj. Eu nu am urcat în el şi nici nu o să urc. Prima dată am vrut să îl vând. Să îl scoatem la vânzare. A costat 80.000 de euro. Ştiţi de ce? Pentru că trebuia să aibă şi masaj la spate. Dar să îl scoatem la vânzare acum nu vom lua 25.000 de euro pe el, pe urmă iau alte belele pe cap, penttru că l-am vinde la subpreţ. Cei care l-au cumpărat să îşi asume acest lucru, eu nu am nevoie de Jeep Touareg”, spune Florin Oancea.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/