Mărturiile supravieţuitorilor catastrofei din Clubul Colectiv

O fată care a supravieţuit incendiului din clubul Colectiv se consideră cea mai norocoasă participantă la concert fiindcă a ieşit înainte de incendiu şi povesteşte că la uşa localului se formase, după ce flăcările au izbucnit, o grămadă de un metru şi jumătate de răniţi, peste care alţii treceau, informează adevărul.ro.

Fata, originară din secuime, care a refuzat să îşi dea numele întrucât părinţii ei nu ştiau că se află în clubul bucureştean, a declarat pentru “Magyar Nemzet” că era în local cu prietenul ei şi cu alţi doi prieteni, pentru a urmări concertul Goodbye To Gravity.

“Concertul a început cu o întârziere de o oră, în loc de 9, la 10. (…). Noi ne aflam în colţul cel mai îndepărtat de la ieşire. La jumătate de oră de când a început concertul, mi s-a făcut rău şi l-am rugat pe prietenul meu să mă conducă la aer. Când am ajuns la ieşire, am observat că oamenii încep să alerge afară din club, iar imediat după asta am observat flăcările şi fumul dens. Ieşeau oameni cu haine arse. Am întâlnit şi o persoană care ne-a întrebat pe noi cât de arsă îi este faţa”, povesteşte fata.

Potrivit acesteia, haosul era extrem de mare, iar în câteva secunde spaţiul din faţa clubului s-a umplut de un fum negru şi dens, scrie Mediafax.

“Oamenii de-abia umblau, unul dintre ei ne-a spus că la ieşirea din club se formase o grămadă de corpuri umane de circa un metru şi jumătate, peste care a trebuit să treacă”, adaugă fata.

Tânăra spune că ea şi prietenul ei şi-au aşteptat în zadar prietenii, aceştia nu au mai ieşit: unul a murit cu siguranţă, iar altul are arsuri pe 70 % din suprafaţa corpului şi plămânii răniţi, zbătându-se între viaţă şi moarte.

“În faţa clubului cei răniţi grav implorau trecătorii să îi ia cu maşinile la spital, când a ajuns prima salvare. Eu am fost cea mai norocoasă participantă la concert”, conchide tânăra, potrivit adevărul.ro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + nouăsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie         AȚI VĂZUT-O? Tânără din Lupeni, dată dispărută         Devean lăsat fără banii de pe card         Probleme la nodul rutier Simeria Veche, de pe Autostrada Deva – Orăștie         Semnal editorial: A apărut ediţia 40 a revistei “Vitralii – Lumini și umbre”. Ecouri și dezvăluiri noi