4.4 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Mare atenţie la porcul cumpărat de pe marginea drumului

Chiar dacă preţurile sunt atractive şi mai mici decât în magazine sau la piaţă, aveţi mare grijă de unde cumpăraţi porcul de Crăciun. Medicii atrag atenţia că o carne netestată poate duce la îmbolnăviri grave şi chiar la deces.

porciPorcii de Crăciun se vând direct din coteţ ori chiar de pe marginea drumului. Stâlpii sunt plini de anunţuri de acest gen, iar preţurile sunt atractive. În viu, un kilogram de carne de proc se vinde cu 12 – 15 lei şi, dacă se negociază la sânge, preţurile pot să scadă chiar şi al 10 lei/ kilogram. Iar cum populaţia este tot mai săracă şi tentaţia este pe măsura golului din buzunare. Medicii ne sfătuiesc, însă, să fim cu mare atenţeu de unde cumpărăm porcul şi neapărat să ducem carnea la analize, ca să nu transformăm bucuria în targedie.  „Rugămintea instituţiei noastre este ca aceşti doritori de carne de porc să vină după aceea să facă, obligatoriu, analiza trichinescopică. Astfel evităm îmbolnăvirile, necazurile ulterioare, iar acest examen este obligatoriu. Noi recomandăm totuşi ca doritorii de carne să îşi şi-o procure din punctele verificate şi autorizate sanitar – veterinar, să evite cumpărarea cărnii de proc dintre blocuri sau din alte zone pe care nu le cunoaştem şi unde nu există garanţia că animalele sunt crecsute în condiţii optime”, a declarat dr. Octavian Popescu, şeful Circumscripţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Petroşani.

Valea Jiului a fost ani de zile “polul” cazurilor de trichineloză, mai ales după 1990, când s-au înregistrat chiar şi decese în rândul consumatorilor. Acum, numărul de cazuri a scăzut foarte mult, iar reprezentanţii DSV îş doresc ca lucrurile să rămână aşa. “De 10 ani, incidenţa este sub 0,01%. Asta este un fapt îmbucurător, dar trebuie să fim vigilenţi în continuare”, a mai spus dr. Popescu. O analiză costă 15 lei, iar instituţiile de specialitate au în această perioadă program prelungit.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/