11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Măgura Călanului, cariera de piatră a dacilor, neglijată de autorități

Arheologii susțin că Măgura Călanului, un sit de o valoare excepțională, este neglijat de autorități. Măgura Călanului a fost una marile cariere de piatră din Dacia, însă autorităţile nu au clasat aşezarea ca monument istoric. În schimb, susţin arheologii, exploatările forestiere din zonă pun în pericol integritatea sitului.

Cariera de piatră din vecinătatea Călanului a fost abandonată până în prezent, iar solicitările de clasare a sitului pe lista monumenelor istorice, lucru care i-ar fi asigurat o protecţie adecvată prin lege, au fost ignorate de autorităţi. Și acest lucru s-a întâmplat chiar dacă, potrivit arheologului Aurora Peţan, „în arealul carierei există urme încă dinainte de daci (cultura Coţofeni), iar în interiorul zonei exploatate există o fortificaţie necercetată. Sunt vizibile de asemenea alte amenajări, terase antropice (pe care se aflau probabil cartierele de pietrari), foarte multe urme de prelucrare, însemne antice pe fronturile de exploatare. Pe scurt, un sit care ar trebui să se afle în topul monumentelor de epocă antică din ţara noastră”, arată acesta.

La un an şi jumătate de la solicitarea Aurorei Pețan, cariera dacică se află în faţa unui alt pericol, susţine arheologul. Este înconjurată de o pădure vastă unde au fost înfiinţate exploatări forestiere, care se suprapun sitului lăsat fără protecţie. „După un an şi jumătate de la demersurile de mai sus, cariera dacică de la Măgura Călanului încă nu a dobândit statutul de monument istoric. Între timp a început să se taie pădurea, iar situl este călcat de TAF-uri (utilaje forestiere – n.r.). Situl a fost afectat de tăieri de copaci efectuate în intervalul dintre lunile aprilie şi iulie 2020. Zona se află în spatele fronturilor de exploatare antice, într-un areal în care probabil se afla aşezarea pietrarilor, aşa cum o sugerează existenţa unor terase artificiale. Solicităm autorităţilor să intervină pentru stoparea tăierilor şi întocmirea de urgenţă a dosarului pentru includerea carierei dacice de la Măgura Călanului în Lista Monumentelor Istorice din România. Cariera este înscrisă în Repertoriul Arheologic Naţional (cod RAN 87433.03), însă este necesară clasarea sa ca monument istoric de interes naţional (categoria A) şi instituirea unor măsuri de protecţie a sitului”, a precizat arheologul Aurora Peţan, pe dacica.ro.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/