Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Hunedoara, de miercuri, 22 ianuarie 2020, a hotărât că Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor încalcă grav independenţa judecătorilor şi afectează ordinea constituţională din România, contribuind la subminarea statului de drept, se arată într-un comunicat al Tribunalului Hunedoara.

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Hunedoara a hotărât, astfel, suspendarea judecării cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia cauzelor urgente, începând cu data de 27 ianuarie 2020 şi până la momentul retragerii sau respingerii Proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Vor fi judecate în continuare cauzele de materie civilă, respectiv ordonanţe preşedinţiale, suspendare executare silită, ordin de protecţie, adopţii/plasamente, asigurare dovezi, măsuri asigurătorii; litigiile de muncă şi asigurări, respectiv grevă, concediere; cauzele de contencios administrativ, respectiv de suspendare act administrativ; În materie penală vor f judecate cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cauzele având ca obiect măsuri preventive, cauzele având ca obiect măsuri de siguranţă, indiferent de stadiul procesual, precum şi alte cauze apreciate ca având caracter urgent.

„Menţionăm faptul că în data de 22 ianuarie 2020 personalul auxiliar al Tribunalului Hunedoara, a recurs la forma de protest a suspendării activităţii între orele 10 – 12, în acest sens ataşăm şi informaţii cu privire la activitatea personalului auxiliar”, se arată în comunicatul Tribunalului Hunedoara. Şi judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au luat o astfel de măsură pe fonul aceloraşi nemulţumiri.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva