Lotul 3 de pe Autostrada Lugoj – Deva va fi deschis în această lună

Alfred Simonis, un deputat din judeţul Timiş, a anunţat, joi, că în următoarele trei săptămâni se va deschide circulaţie pe Lotul 3 Ilia – Holdea, al Autostrăzii Lugoj – Deva.

„Am vorbit cu domnul ministrul Răzvan Cuc, înainte de a intra în conferinţa de presă, mi-a scris şi mesaj acum, în timpul conferinţei, l-am întrebat dacă pot să anunţ şi mi-a spus că da, până la finalul lunii septembrie se deschide lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Nu am intrat în detalii, dau drumul circulaţiei pe acel lot, fiind posibil ca pe anumite zone să se mai lucreze sub trafic, oricum e mai bine decât să mergem pe drumul ăla (n.r. DN 68 A Deva – Lugoj)”, a declarat, joi, Alfred Simonis, deputat PSD, la finalul unei conferinţe de presă.

Din 12 august, constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, un tronson de 21 de kilometri între Ilia şi Holdea, au solicitat recepţia lucrărilor începute în primăvara anului 2014, astfel încât circulaţia să poată fi deschisă. Antreprenorii spanioli nu s-au înţeles cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, asupra garanţiei investiţiei şi, de asemenea, au fost acuzaţi că au efectuat lucrări de slabă calitate, astfel că autostrada nu poate fi recepţionată.

În urmă cu o săptămână, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au anunţat, la mijlocul acestei săptâmâni, rezilierea contractului Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, acuzând constructorii că au efectuat lucrări de o calitate îndoielnică, iar la final au fost constatate 60 de neconformităţi. Problemele reclamate vizau grosimea asfaltului în mai multe locuri de unde au fost luate probe, dar şi lucrări încă neefectuate pe marinea autostrăzii. Constructorii au contestat decizia CNAIR, susţinând că au finalizat lucrările şi aşteaptă încă recepţia pentru ca Lotul 3 să fie dat în folosinţă.

Lotul 3, o investiţie estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA, trebuia finalizat în mai 2016, lucrările fiind începute în primăvara anului 2014.

CNAIR data în judecată de constructor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost chemată în fața instanței, la Tribunalul București, de constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Dosarul civil, cu obiectul ordonanţă preşedinţială, a fost înregistrat în 4 septembrie, după rezilierea de către CNAIR a contractului pentru construcția celor 21 de kilometri de autostradă, între Ilia și Holdea.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României