Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, invadat de buruieni

636

După aproape un an de la deschiderea traficului rutier pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, un tronson de 21 de kilometri de autostradă între Ilia şi Holdea (judeţul Hunedoara), mai multe locuri de pe marginea căii de rulare au fost invadate de vegetaţia abundentă, iar sistemul de scurgere a apelor pluviale este nefuncţional în unele zone, reclamă Asociaţia Pro Infrastructura, o organizaţie neguvernamentală care a monitorizat proiectul de la începutul lucrărilor.

Imaginile sunt reaizate în zona nodului rutier de la ieşirea din localitatea Dobra. „După rezilierea tronsonului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva de către CNAIR în august 2019, astăzi putem spune că finalizarea lucrărilor şi întreţinerea „sunt admirabile, sublime, dar lipsesc cu desăvârşire”. Se poate observa asta în imaginile ataşate, unde cât de curând peisajul va putea fi uşor confundat cu unul de junglă”, arată Asociaţia Pro Infrastructură, în descrierea imaginilor publicate pe Facebook.

Reprezentanţii ONG-ului au mai reclamat faptul că lucrările se degradează pentru că sistemul de scurgere a apelor nu este finalizat în totalitate, iar lipsa gardurilor exterioare de protecţie menţine valabile restricţiile de viteză de pe autostradă. „Solicităm CNAIR să intervină de urgenţă pentru remedierea lucrărilor nefinalizate şi pentru realizarea unei întreţineri corespunzătoare a sectorului de autostradă”, informează Asociaţia Pro Infrastructură.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au informat că vor interveni pentru remedierea deficienţelor reclamate. Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, în lungime de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost deschis traficului în 23 decembrie 2019, cu restricții de viteză și tonaj, după şase ani de la semnarea contractului între fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA.

FOTO: Asociația Pro Infrastructură

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *