Locuințele sociale din cartierul Grigorescu au fost date în folosință

Apartamentele şi garsonierele din cele două clădiri de locuinţe sociale construite în cartierul Grigorescu, din municipiul Deva, au fost date, luni, în folosinţa noilor proprietari.

Proiectul a fost recepţionat în decembrie 2017, însă cele 60 de garsoniere şi 12 apartamente cu câte două camere nu au fost dotate până în prezent cu instalaţii de contorizare individuală a consumului de energie electrică. „Am găsit o soluţie provizorie pentru plata energiei electrice (respectiv plata pauşal (n.r. cu aproximaţie), cu care locatarii au fost de acord şi astfel am rezolvat problema”, a declarat Florin Oancea, primarul Devei.

Blocurile, cu apartamente de 57 mp şi garsoniere de 58 mp, au fost construite pe structură metalică (stâlpi şi grinzi metalice), cu închideri exterioare din panouri tip sandwich, acoperiş cu învelitoare metalică şi tâmplărie exterioară din PVC cu geam termopan şi beneficiază şi de amenajări exterioare – iluminat, alei pietonale şi carosabile, spaţiu de joacă pentru copii şi zone verzi”, a informat Primăria Deva. Au un regim de înalţime P+3E şi beneficiază de spaţii comune, atât la parter, cât şi la etaj (balcoane tip lojă, holuri şi casa scării, spaţii pentru contoarele electrice, centrala termică, depozitat biciclete), precum şi de instalaţii pentru interfon, TV, telefon, antenă şi Internet. Peste 200 de familii se află pe lista de priorităţi din 2017 pentru obţinerea unei locuinţe sociale, în Deva.

„Acum sunterm la faza de avizare cu alte două blocuri de locuinţe sociale, alăturate celor date în folosinţă astăzi. Lucrările sunt preconizate să înceapă în luna iulie a acestui an”, a informat Florin Oancea.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva         Florin Oancea: „Am intrat în linie dreaptă pentru achiziționarea imobilului Astoria”         Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani