Linia de gardă a Pediatriei spitalului din Hunedoara, asigurată parțial în aprilie. Au fost probleme mari în luna martie

1440

UPDATE: Pe lângă cei patru medici care asigură linia de gardă a Pediatriei Hunedoara, pentru luna aprilie, alți doi medici vor fi incluși pentru a completa schema de organizare a acesteia, a anunțat, vineri, managerul spitalului din Hunedoara, Radu Budae.

Știrea inițială:

Insuficiența medicilor care să asigure liniile de gardă și dorința unor medici pediatri de a nu asigura gărzile a creat probleme în spitalul municipal din Hunedoara.

Potrivit reprezentanților unității medicale, linia de gardă a secției Pediatrie din Spitalul municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara nu a funcționat în luna martie, după ce un medic s-a pensionat, alți doi au intrat în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului, iar doi medici pediatri, încadrați recent la Unitatea de Primiri Urgențe din Hunedoara, au refuzat să asigure un număr suficient de gărzi, astfel ca linia de gardă să fie completă.

Dintre medicii pediatri din UPU, un medic a solicitat transferul la spitalul din Brad, unde este a cincea parte din volumul de muncă față de Hunedoara, iar salariul este egal cu cel primit la Hunedoara, un alt medic din secție și-a depus demisia, de care conducerea unității a luat doar act, iar doi medici au refuzat includerea în Secția Pediatrie și, implicit, în linia de gardă a secției.

„Din punct de vedere legal nu pot fi obligați să asigure gărzile (cele două contracte, de bază și de gărzi, fiind distincte), însă noi considerăm că din punct de vedere moral era absolut necesar”, spune Radu Budae, managerul unității medicale.
Potrivit conducerii spitalului, în luna aprilie linia de gardă a Pediatriei va fi asigurată parțial, pe circa 20 de zile.

„În secție au rămas în acest moment doi medici, dr Nicoleta Terzea și Dr. Antonia Gal, care asigură atât activitatea pe secție cât și linia de gardă. Conducerea spitalului a făcut demersuri urgente pentru remedierea acestei stări de fapt, contactând Societatea Română de Pediatrie. Au fost găsiți astfel doi medici tineri, care au fost incluși pe lista din luna aprilie a gărzilor de la Pediatrie, astfel că linia de gardă pentru luna aprilie va fi completată”, a informat managerul spitalului din Hunedoara.

De asemenea, au fost scoase la concurs două posturi de medici pediatri. „Scopul nostru este să aducem la Hunedoara medici care să se implice real in actul medical și funcționalitatea completă a liniei de gardă. Este o condiție de minim respect pentru comunitatea hunedoreană pe care conducerea spitalului o cere pentru medicii care încep cariera medicală în spitalul nostru”, spune Radu Budae.

Foto: Primăria Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Linia de gardă a Pediatriei spitalului din Hunedoara, asigurată parțial în aprilie. Au fost probleme mari în luna martie

  1. florin

    vedeti daca nu exista criterii de performanta in salarizare, ori ai 2 pacienti ori 500 tu ca medic ai acelasi salar

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.