Licitație reluată pentru modernizarea ascensorului de pe Dealul Cetății Devei

325

Primăria Deva a scos din nou la licitație publică lucrările de modernizare a ascensorului înclinat de pe Dealul Cetății Devei, o investiție estimată la peste 15,7 milioane de lei, finanțată din fonduri de la bugetul local.

Este a doua oară când municipalitatea inițiază procedura de achiziție, după ce licitația precedentă, demarată în luna august a anului trecut nu s-a finalizat. „Au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme. În temeiul art.212 alin.1 lit.(a) din Legea 98/2016, procedura de atribuire a contractului de achiziție se anulează, întrucât nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă”, se arată în informarea publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Anul trecut, o asociere de firme a depus oferte pentru modernizarea stațiilor ascensorului și construcția unui lift nou, cu o capacitate dublă de transport, față de cel care funcționează în prezent.

„Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului în Cetatea Deva pentru un număr mai mare de vizitatori şi creşterea siguranţei de transport pentru aceştia, îmbunătăţirea condiţiilor în ceea ce priveşte potenţialul turistic al zonei şi dezvoltarea activităţilor în domeniul turismului în municipiu. Prin modernizarea sistemului de transport către Cetatea Deva se estimează o creştere a numărului anual de vizitatori, de la 180.000 de turişti la 250.000 de turişti (circa 28 %), iar acest fapt ar contribui la îmbunătăţirea condiţiilor în ceea ce priveşte potenţialul turistic al zonei şi dezvoltarea activităţilor în domeniul turismului în municipiu”, se arată în documentele publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Durata contractului de lucrări se va derula pe o perioadă de 12 luni.

Actualul ascensor cu care turiştii ajung în Cetatea Devei a fost inaugurat în anul 2005 şi are o capacitate de transport de maximum 16 persoane, însă după cea mai recentă verificare ISCIR, este permis transportul a doar 14 persoane pe tură. Instalaţia are o lungime de 268,5 metri şi o diferenţă de nivel de 154 metri. „Modernizarea instalaţiei de transport şi mărirea capacităţii ei de la 16 persoane, cât are în prezent, la 30 de persoane, modernizarea sistemelor de comandă şi siguranţă funcţională a acesteia, dar şi modernizarea celor două staţii între care se vehiculează ascensorul şi amenajarea şi refuncţionalizarea zonei de aşteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetăţii creează premise de creştere a afluxului turistic”, se arată în caietul de sarcini. Ansamblul ascensorului are mai multe deficienţe, un grup sanitar subdimensionat, iar turiştii stau la cozi în soare pentru a urca, vara, în cetatea medievală.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *