Lansare de carte. Miron Țic – „Visul din iarbă”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 23 mai 2019, ora 1700, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene, un eveniment cultural deosebit: întâlnirea cu scriitorul Miron Țic, care împlinește 80 de ani de viață. Cu acest prilej, scriitorul își va lansa volumul de poezii intitulat „Visul din iarbă”, apărut la Editura Amanda Edit din București.

Miron Țic, personalitate de frunte a literaturii hunedorene, s-a născut la 22 mai 1939, în satul Boz, com. Brănişca. A debutat la 20 de ani, cu poezia Aşa aș vrea să fiu, în ziarul local din Deva. Editorial, a debutat cu un ciclu de poezii în „Caietul de debut” al Editurii Eminescu, din Bucureşti (1975). S-a remarcat și ca prozator în „Almanahul-atelier al cercurilor literare”, Timişoara, 1977, cu povestirea Drumul.

A fost membru al cenaclului „Ritmuri” din Deva (1979). În 1986 a participat la Festivalul de poezie „Lucian Blaga” unde a obținut Premiul „Lancrăm”. A fondat ziarul „Glia” din Deva, din care au apărut cinci numere (1992). Din 1995, a susținut în ziarul „Călăuza” rubrica „Martor”. În anul 1998, a devenit redactor la revista „Ardealul literar şi artistic” din Deva, unde publică serialul „Fratele meu – prozatorul”, cuprinzând amintiri despre fratele său, scriitorul Nicolae Ţic.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba Iulia – Hunedoara, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala Deva. Este Cetăţean de Onoare al localităţilor Brănişca şi Ilia.

De-a lungul timpului, a publicat poezie și proză în numeroase reviste literare ca: Luceafărul, România literară, Vatra, Flacăra, Contemporanul, Astra (Braşov), Tribuna (Cluj), Orizont (Timişoara), Transilvania (Sibiu), Ritmuri hunedorene, Constelaţia Dragonului, Ardealul literar şi artistic, Cuvântul liber, Călăuza etc.

A obținut Diploma de Excelenţă a Consiliului Judeţean Hunedoara pentru susţinerea acordată culturii în toate formele sale de manifestare şi pentru contribuţia deosebită adusă vieţii literare hunedorene prin prezenţă şi sprijinul său deosebit. De asemenea, printre premiile și distincțiile primite mai menționăm: Diploma de Merit a Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, pentru studiile şi volumele de istorie literară (2005); Premiul special al juriului acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba Iulia – Hunedoara (2009); Menţiunea I a Memorialului Mihai Eminescu la concursul naţional de poezie, proză, epigramă şi fotografie artistică (2011); Premiu pentru memorialistică acordat de Uniunea Scriitorilor din România Filiala Alba Iulia – Hunedoara etc.

A publicat peste 20 de volume de poezie, proză, memorialistică, dintre care amintim: Miracolul zăpezilor (1979); Lumini hunedorene (1989); Invitaţie la dragoste (1993); Regina nopţii (2000); Monografia satului Boz (2003); Cocorii razelor de soare (2004); Comuna Brănișca. Schiță de monografie într-o carte de suflet (2004); Îmbrățișați pe iarbă (2009); Cronica de la Ilia Mureșană. Monografie (2005); Planeta iubirii (2005); Somnul din noaptea de marți (2006); Așezări neuitate (2007); Confesiuni despre viața și opera fratelui meu (2007); S.O.S. Salvați basmele (2007); Lecturi despre cărțile confraților (critică literară), (2008); Sufletul bolnav de carte (2008); Funigei luați de vânt (2008); Poeme de șapte zile (2008); Corespondență. Scrisori cu aer de lumină și amurg (2009);  Neliniștea înfloririi (2010); Pelerinaj de suflet (2012); Când ne ucide floarea de crin (2012); Dulcea povară a cuvântului (2014).

Volumul de poezii „Visul din iarbă” cuprinde un număr de 80 de poezii, număr egal cu anii pe care Miron Țic îi împlinește în acest an. Sunt poezii pline de sensibilitate care pun încă o dată în lumină calitățile de poet ale lui Miron Țic.

La finalul întâlnirii cu iubitorii de poezie, autorul va oferi autografe pe noul său volum.

 

 

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au slujit la hramul Mănăstirii Prislop         Despre plecarea pe drumul fără întoarcere a Mariei Toma Damşa         Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3