Lac artificial și amfiteatru, plănuite în Parcul Corvin

509

Municipalitatea din Hunedoara a scos la licitaţie publică realizarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru reabilitarea şi modernizarea Parcului Corvin. Cheltuielile cu documentaţia se ridică la 80.000 de lei.

Parcul Corvin a fost înfiinţat la mijlocul anilor 50, în anii în care a fost construit primul cartier de blocuri al Hunedoarei, cartierul „Oraşul Muncitoresc”.

În anii 2000, terenul său de circa 35.000 de metri pătraţi a fost dat în concesiune unei societăţi private, care a construit o clădire în mijlocul parcului unde urmau să funcţioneze un restaurant şi alte spaţii comerciale şi de recreere.

Timp de mai mulţi ani, investiţiile în reamenajarea parcului au lipsit, în timp ce construcţia cu două etaje nu a mai fost dată în folosinţă. În urma unui proces, primăria şi-a recuperat parcul, iar în 2019 „clădirea – fantomă”, ridicată prin încălcarea legii, a fost demolată. În locul ei a rămas un teren viran. Situaţia se va schimba, potrivit planurilor municipalităţii.

Investiţia prevede crearea unor spaţii de socializare li promenadă, realizarea unor plantaţii de arbori şi zone verzi, crearea unor locuri de joacă pentru copii, realizarea unor alei pietonale, amenajarea unui skate-park, a unui foişor şi a unei piste de alergat, construcţia unui amfiteatru cu 500 de locuri, dotarea parcului cu toalete publice, realizarea unei fântâni arteziene şi a unui lac artificial, amplasarea unui sistem WI-FI, a unui sistem de supraveghere video, realizarea irigării automatizate şi a iluminatului ambiental. Sursa de finanţare pentru o astfel de investiţie sunt programele europene.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *