JUSTIȚIE. Temutul interlop Cristian Litera a fost refuzat de tribunal

Tribunalul Hunedoara a respins cererea de eliberare din arest preventiv formulată de Cristian Litera, unul dintre capii lumii interlope din Deva, acuzat de infracțiuni grave de violență, comise la comanda unor afaceriști ca Alin Simota și Silvan Toma

litera

Magistrații Tribunalului Hunedoara au decis menținerea în arest preventiv a unuia din cei mai temuți interlopi din Deva, Cristian Litera, implicat în mai multe infracțiuni de crimă organizată, șantaj, acte de violență la comandă și infracțiuni economice.

“Instanța respinge cererea formulată de inculpatul Litera Constantin Cristian, arestat preventiv în Penitenciarul Aiud, pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu una din măsurile preventive a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Obligă pe inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Inculpatul are drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Acuzat de şantaj şi trafic de carne vie

Cristian Litera a fost trimis în judecată alături de alţi 13 inculpaţi, printre care şi afaceristul Alin Simota, într-un dosar instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. A fost acuzat că a condus o grupare de recuperatori, care a şantajat mai mulţi oameni de afaceri.

„Grupul organizat era structurat în paliere de comandă şi execuţie, specializat în şantaje, sechestrări de persoane, „bătăi la comandă” (cele 16 persoane vătămate având nevoie de 60 – 100 zile îngrijiri medicale), cămătărie, iar activităţile acestuia au fost favorizate şi de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara”, a informat DIICOT.

Gruparea care ar fi acţionat la ordinele lui Alin Simota a fost implicată în mai multe infracţiuni de înşelăciune în dauna unor firme de asigurări, cu complicitatea unor angajaţi din sistem. Prejudiciul creat a fost de 400.000 de lei şi 100.000 de euro, în cauză fiind dispuse măsuri asiguratorii.

„Cu privire la activităţile de cămătărie, arătăm că împrumuturile erau acordate cu o anumită dobândă lunară sau săptămânală, până la 20 la sută. În general, nu se prevedea un termen de restituire, condiţia fiind ca împrumutatul să plătească lunar dobânda (ex. la 10.000 euro trebuia să plătească 1.000 euro pe lună), iar la final, să dea suma împrumutată integral. În cazul în care datornicii nu plăteau dobânzile solicitate, asupra lor se exercitau acte de violenţă verbală şi fizică, fiind deposedaţi de bunuri mobile sau imobile şi sume de bani, sau trimişi forţat la muncă, în Libia”, a mai informat DIICOT.

Condamnat la zece ani de închisoare pentru înşelăciune

Cristian Litera mai este judecat într-un dosar de înşelăciune la Curtea de Apel Alba Iulia. În iulie 2013, el fost condamnat în acest dosar la zece ani de închisoare, dar sentinţa a fost atacată prin apel, iar procesul a ajuns la instanţa superioară. Procurorii au stabilit că interlopul din Deva a coordonat afacerile unor firme care au înşelat mai multe societăţi, de la care achiziţionau utilaje şi materiale de construcţii. După ce luau marfa, firmele lăsau drept garanţie o filă CEC, care însă nu avea acoperire în bănci. Bunurile achiziţionate, printre care şi utilaje, în valoare totală de aproape un million de lei, erau vândute rapid sub preţul pieţei altor societăţi. Din banii obţinuţi, Litera şi-ar fi ridicat vila din Deva.

Bătăi la comandă

În anul 2007, Cristian Litera şi un alt bodyguard al afaceristului Alin Simota l-au bătut crunt pe unul dintre jucătorii Jiului, care se afla în conflict cu conducerea clubului. Fotbalistul şi-a retras ulterior plângerea şi a părăsit clubul. Deveanul a intrat într-un conflict şi cu omul de afaceri, după ce Mirela, soţia lui Alin Simota, l-a părăsit pe acesta împreună cu copiii pentru a se muta cu Cristian Litera în Deva. De asemenea, Litera mai este anchetat pentru că a bătut crunt un hunedorean, infracţiune plătită de afaceristul Silvan Toma, susţin procurorii. Cristian Litera l-a urmărit câteva zile pe bărbat, iar ulterior a plătit un apropiat al acestuia să îl atragă într-un loc izolat, în apropierea localităţii Cugir. „O dată ajuns în locul indicat de Litera, I.O. a fost atacat şi lovit cu pumnii de inculpaţii Mihai Varodi, Gheorghe Bota şi Cătălin Penciuc, care purtau combinezoane de culoare neagră şi cagule pe faţă, acţiunea fiind supravegheată de Litera”, au precizat procurorii. Victimei i-au fost rupte picioarele şi a avut nevoie de aproape trei luni de îngrijiri medicale. Nu s-a constituit însă ăarte vătămată în dosar. Pentru această agresiune, Cristian Litera ar fi primit 12.000 de euro, pe care i-a împărţit cu ceilalţi trei inculpaţi.

Interlopul din Deva a fost anchetat şi în dosarul “Berbeceanu”, în care procurorii DIICOT Alba l-au învinuit pe fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, că l-ar fi protejat pe interlop, în schimbul unor informaţii date de acesta. (Daniel Guță)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece + șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
PETIŢIE ALDE. “Soluții sunt, trebuie doar ca Guvernul să și vrea!”         Dezinfecţia scărilor de bloc, la Deva         Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 8 aprilie 2020         Incendii violente în pădurile în județul Hunedoara         Conducere militară coordonată de medicul Constantin Vlase, la Spitalul Județean de Urgență din Deva.         174 de cazuri de coronavirus în județul Hunedoara         Covid 19. Numărul deceselor în județul Hunedoara a ajuns la 19         Conducere militară la Spitalul Județean de Urgență Deva         17 hunedoreni decedați în spitale, diagnosticați și cu coronavirus. Cel mai recent caz – un bărbat de 67 de ani         Medici și asistente de la Spitalul Județean Deva terorizați de o pacientă cu coronavirus: „Ne-a scuipat”         15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus         Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical         Coronavirus. Peste 4.400 de cazuri înregistrate în România         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 7 aprilie 2020         Donație de măști pentru instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara         PE SURSE. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se îndreaptă spre o conducere militarizată         Incendiile de vegetație au cuprins 160 de hectare         Un an de lucrări la modernizarea Drumului Județean Hunedoara – Călan         Noua conducere a Spitalului Județean de Urgență Deva a demisionat         Exponatul lunii la muzeul din Deva se mută on-line. O piesă rară din Ulpia Traiana Sarmizegetusa