JUSTIŢIE Criminalul care a măcelărit o elevă vrea mai multă libertate după gratii

_4080249-1După cinci ani de la data în care a fost trimis în închisoare, pentru uciderea şi tranşarea unei eleve de 17 ani, din Petroşani, Aurel Enea a fost scos de la regimul de maximă siguranţă din Penitenciarul Arad. Condamnatul îşi doreşte acum să intre în regimul semideschis.

 

Deşi este considerat unul dintre cei mai periculoşi criminali care au ucis în ultimii ani pe teritoriul Hunedoarei, Aurel Enea ar putea beneficia, în închisoare, de un regim de detenţie mai lejer. Bărbatul în vârstă de 42 de ani a ispăşit mai bine de cinci ani din timpul de detenţie şi a fost trecut de la regimul de maximă siguranţă la regimul închis. Ceea ce însemnă că va putea fi lăsat să desfăşoare diverse activităţi în penitenciarul Arad, unde este încarcerat, fără să fie necesară supravegherea de către ofiţerii din penitenciar. Situaţia condamnatului s-ar putea ameliora chiar mai mult în următoarea perioadă, când va fi reevaluat. „Instanţa a fixat termenul de 6 august 2013, atât pentru reînnoirea cererii de schimbare a regimului de executare cât şi pentru reanalizarea situaţiei persoanei condamnate”, a informat Judecătoria Arad, instanţa care a dispus schimbarea regimului de detenţie al condamnatului.

 

Aurel Enea ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru uciderea şi măcelărirea unei adolescente. Bărbatul nu şi-a recunoscut niciodată fapta, însă anchetatorii au avut probe solide împotriva lui. Au descoperit inclusiv planul după care a acţionat ucigaşul

Cadavrul adolescentei de 17 ani, ucisă de cel supranumit şi „măcelarul din Hunedoara”, a fost descoperit în decembrie 2007, în apropiere de Alba Iulia, pe malul râului Mureş, de un pescar. Un sac de plastic negru, adus la mal de apele tulburi ale Mureşului, conţinea partea inferioară a piciorului stâng al victimei. În interiorul ambalajului, pescarul a mai găsit capul acesteia, un cercel şi un lănţişor cu medalion. Câteva zile mai târziu, în aceeaşi zonă, poliţiştii au descoperit şi alte părţi din cadavru: membrele superioare şi femurul drept.

Ucisă şi tranşată

Victima a fost identificată drept Alexandra David, o elevă de liceu, a cărei dispariţie fusese anunţată de familie cu două săptămâni în urmă. La scurt timp, principalul suspect al crimei a fost şi el identificat. Se numea Aurel Enea, locuia în Petroşani şi avea dublă cetăţenie, română şi americană.  La primul contact cu poliţiştii li s-a prezentat sub o identitate falsă. A fost arestat, însă, şi pus sub învinuire pentru omor calificat şi profanare de cadavre. Ulterior, probele strânse în cursul anchetei au fost suficiente pentru a-l trimite în judecată. Între ele, un plan al unei aşa-zise crime perfecte, descoperit în calculatorul personal al lui Enea, ascuns sub un fişier denumit “petroplan.txt”: despre cum să ucizi, să tranşezi un cadavru şi apoi să scapi de el, aşa încât toate urmele să fie şterse.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei