Jurnalist în greva foamei la sediul IPJ Hunedoara. Răspunsul șefului Inspectoratului

Robert Wagner, corespondentul din Valea jiului al unui trust de presă, protestează de trei zile, în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Robert Wagner susţine că se află în greva foamei, şi acuză conducerea IPJ Hunedoara de mai multe abuzuri săvârşite în dauna sa. Şi-a motivat gestul printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Instagram, postare „taxată” de şeful Inspectoratului, Liviu Dumitru, pe blogul său.

 

Iată ce a scris Wagner:

„Având în vedere numeroasele abuzuri comise de Liviu Dumitru, darşi faptul că acest individ nu-şi încetează acţiunile ilegle asupra subsemnatului, am decis să recurg la o formă de protest în faţa IPJ Hunedoara. Domnule Liviu Gabriel Dumitru, şef al IPJ-Hd. SRL Chiar credeţi că o instituţie a Statului Român este o moşie pe care lucrează nişte sclavi iar dumneavoastră decideţi cine trebuie să moară şi cine să trăiască?! Lasa-ţi poliţiştii corecţi să-şi facă datoria. Aţi făcut din IPJ-Hunedoara o instituţie cu credibilitate zero! Invrăjbiţi polişisti împotriva altor poliţişti. Credeţi că aşa ve-ţi reuşi să rămâneţi neclintit pe scaunul călduţ ce-l ocupaţi momentan? Vă cer şi nu doar că vă cer, chiar am să fac ceva în această privinţă: Lasaţi-mi familia în pace şi nu-i mai băgaţi oameni nevinovaţi în lupta pe care se observă cu ochiul liber că o duceţi pentru a mă executa”.

 „După ce a luat act de nemulţumirile cetăţeanului, care s-a recomandat ca reprezentant al unui trust media şi s-a exprimat public şi prin intermediul unei publicaţii on-line, conducerea I.P.J. Hunedoara şi-a manifestat întreaga disponibilitatea spre dialog şi consiliere, în vederea identificării unei soluţii legale la doleanţele bărbatului, care, însă, a refuzat dialogul. Precizăm faptul că toate sezisările anterioare ale acestuia au fost înaintate, spre soluţionare, structurilor competente” – se arată în comunicatul IPJ Hunedoara, cu privire la protestul lui Robert Wagner.

L-a „faultat” pe blog

Pe lângă comunicatul oficial al reprezentanţilor IPJ Hunedoara, în care aceştia susţin că l-au invitat pe jurnalist la dialog, comisarul şef Liviu Dumitru, a ironizat demersul protestatarului într-o postare de pe blogul său personal, în care semnalează greşelile de ortografie făcute de Robert Wagner. „Am citit azi pe net (mai bine nu o făceam), un articol scris de (alt)cineva (cuvântul <<cineva>> nu poate fi folosit, pentru că ar sugera că individul este personalitate), în care cuvintele <<lăsaţi>> şi <<veţi>> au fost hăcuite cu cratime care nu aveau ce căuta acolo (<<lăsa-ţi>> şi <<ve-ţi reuşi>>). (…) În cazul de faţă, în cazul duelurilor literare, chiar şi fără vreun adversar, cert este un singur lucru: nu poate câştiga cel care nu ştie că <<mama n-are cratimă, mă-ta are cratimă! >>”, scrie Dumitru, pe blogul său.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva         Florin Oancea: „Am intrat în linie dreaptă pentru achiziționarea imobilului Astoria”         Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani         Turnul Alb al Castelului Corvinilor își recapătă strălucirea         Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră