Istoria neștiută a hidrocentralei din Retezat

144

Mii de români au lucrat la realizarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte hidroenergetice plănuite de regimul comunist: amenajarea hidroenergetică Râu Mare – Retezat, o investiție realizată pe parcursul a peste un deceniu, care a schimbat radical înfățișarea unuia dintre cele mai sălbatice locuri din România: valea Râului Mare din Retezat.

Șantierul a fost deschis la începutul anului 1975 și viza înființarea hidrocentralei Retezat, constructie subterană de mare cădere (582,5 metri), cu volumul unei clădiri de 15 etaje, în care sunt adăpostite cele două turbine Francis. Hidrocentrala din Retezat a fost construită în 11 ani, având puterea instalată de 335 MW.

Proiectul mai cuprindea acumularea Lacul Gura Apelor, întins pe mai mult de 400 de hectare, construcția unuia dintre cele mai mari baraje de anrocamente din lume, cu înălțimea de aproape 170 de metri, și a unei centrale cu puterea instalată de 14 MW, în aval, la Clopotova.

Eforturi supraomenești au fost depuse în anii ´70 și ´80 pentru construcția aducțiunii principale din Retezat, o galerie cu o lungime de peste 18 kilometri și un diametru de 4,9 metri, după betonare, săpată în munți pentru a colecta apele din Retezat.

Captările secundare ale acesteia, Netiș, Bodu și Valea Mare, deși construite cu tehnologia acelor vremuri au fost realizate cu o precizie uimitoare pentru specialiști, reușind să se întâlnească în inima muntelui. Aducțiunea secundară a lacului de acumulare Gura Apelor preia apele a 12 pâraie de pe versantul nordic al Retezatului, printr-un sistem de galerii subterane cu o lungime totală de 30 de kilometri.

În 1974, statul român a decis, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 759, amenajrea hidroenergetică a Râului Mare – Retezat, care avea să cuprindă barajul Gura Apelor, hidrocentrala din Retezat, subterană, şi hidrocentrala Clopotiva. Un an mai târziu au început lucrările la baraj.

Înainte de a începe amenajarea hidroenergetică, ţinutul ocupat de Lacul Gura Apelor şi de marele baraj din Retezat era un loc sălbatic, scăldat de apele râului Lăpuşnicul Mare şi ale afluenţilor săi, cunoscut ca traseu turistic important în Retezat.

Ţinutul unde avea să fie construit barajul Gura apelor din Retezat impresiona atât prin vasta reţea hidrografică şi pădurile virgine care îl ocupau, dar şi pentru fauna sălbatică bogată.

12.000 de oameni urmau să fie implicați în proiectul hidroenergetic, urmând ca mulți dintre ei să fie cazați, împreună cu familiile lor, în trei colonii muncitorești înființate în Retezat, la Brazi, sub barajul Gura Apelor și Brădățel.

Condiţiile de lucru din Retezat au fost extrem de dure, iar o mulțime de accidente de muncă au avut loc pe durata lucrărilor și au făcut aproape 50 de victime. Inundaţiile, prăbușirile de stânci şi alunecările de teren frecvente au cauzat și ele întârzieri, la fel și insuficiența forței de muncă și a dotărilor constructorilor.

Încă din primele luni de la începerea lucrărilor din Retezat, constructorii au întâmpinat probleme în derularea investiției.

Față de planul aferent anului în curs, grupul de șantiere de pe Râul Mare are o apreciabilă rămânere în urmă, generată, după cum ni s-a spus, de lipsa forței de muncă suficiente și de unele greutăți privind asigurarea amplasamentelor și deschiderea finanțărilor pentru unele lucrări, îndeosebi de la baraj”, informa „Drumul Socialismului”, în octombrie 1975.

Șefii șantierului se angajau să acționeze mai energic pe fronturile deschise în primele luni de șantier și la recrutarea și pregătirea muncitorilor.

Forța de muncă era asigurată în principal de militari, dar au muncit în Retezat și sute de mineri trimiși din Valea Jiului.

Atmosferă obişnuită de şantier: excavatoare mari, ieșind flămânde din poala muntelui, maşini într-un continuu travaliu, iar mai încolo, nişte oameni în salopete, purtând căşti de miner, ies şi intră într-o galerie. Intrăm. Călcăm pe o pardoseală de piatră sfărâmată, udată în permanenţă de infiltraţiile de apă în pereţi. În acest punct de lucru şi roca şi apa ne sunt potrivnice. Piatra ne rupe burghiele, apa ne inundă. Staţiile de pompare funcţionează în cea mai mare parte a zilei”, relatau constructorii, citați într-un reportaj de pe șantierul din Retezat, publicat în mai 1976.

Unii mineri susțineau că munceau în condiții mai dificile decât în minele de cărbune din Valea Jiului. Eforturile muncitorilor s-au dovedit insuficiente pentru recuperarea întârzierilor, iar autoritățile comuniste au adoptat soluții drastice pentru a suplini forța de muncă.

Sute de elevi au fost aduși să muncească în vacanțele de vară în Retezat, iar lucrările la care au fost repartizați au fost dintre cele dificile. Primii elevi – muncitori au sosit în Retezat de la Grupul școlar minier, din Lupeni, în vara anului 1976.

Șantierul Râu Mare – Retezat. La 20 iunie a.c. 104 elevi ai grupului școlar minier din Lupeni au inaugurat șantierul de muncă patriotică de aici. Tinerii brigadieri din Lupeni s-au pus cu nădejde pe treabă, împărțiți în două detașamente, conduse de uteciștii Nicolae Coandrăș și Valer Rus. Brigadierii muncesc cu dăruire de-a lungul șoselei axiale a șantierului, la acostamente, nivelări și șanțuri, în gară și în alte locuri unde sunt solicitați. Datorită seriozității și hărniciei lor, și-au căpătat repede stima și încrederea celor de aici”, arătau reporterii ziarului hunedorean, în iunie 1976.

Brigăzile de elevi erau lăudate pentru miile de tone de piatră descărcate, pentru sutele de metri cubi de șanțuri săpate, pentru miile de metri cubi de pietriș împrăștiat.

În orele libere, tinerii se destind pe terenuri de sport, la focuri de tabără în jurul cărora organizează concursuri și jocuri, și în excursii pe munte”, informa „Drumul socialismului”.

În vara anului 1976, pe șantierul din Retezat munceau peste 350 de UTC-iști, care făceau parte din nouă organizații de muncă. Alți peste 100 dintre ei proveneau de la liceul industrial din Hunedoara.

Șefii unor organizații de tineret ale Partidului Comunist se plângeau însă că unii dintre elevii care își petreceau vacanțele de vară săpând șanțuri, spărgând stânci sau cărând pietre în munți nu se achitau corespunzător de sarcini, pe șantierul din Retezat.

În toamna anului 1976, constructorii anunțau măsuri dure pentru a impulsiona cursul lucrărilor de pe șantierul din Retezat, pe timp de iarnă, când temperaturile din zona alpină ajungeau la minus 20 de grade Celsius.

Consiliul oamenilor muncii, sub conducerea, îndrumarea și cu sprijinul comitetului de partid, acționează pe diferite căi pentru intensificarea ritmului de lucru în șantier. Dintre aceste căi aș sublinia câteva: asigurarea tuturor măsurilor pentru buna desfășurare a lucrului și pe timpul iernii, care nu este ușoară în Retezat, respectarea întocmai a regimului de lucru de 10 ore, stabilit în șantier, aplicarea organizării industriale de muncă în trei schimburi la lucrările din subteran și la excavații în baraj, statornicirea schimburilor prelungite acolo unde situația o cere, extinderea lucrului în acord global până la 85 – 90 la sută dintre muncitorii noștri, față de 65 – 70 la sută câți muncesc în acord global”, arăta Ioan Popescu, directorul adjunct al Grupului de șantiere Râu Mare – Retezat, în octombrie 1976.

Șefii de pe șantierul din Retezat anunțau măsuri speciale pentru ca șantierul să nu fie oprit pe timpul iernii. Dacă în aer liber ele nu mai puteau continua la temperaturile și nămeții din Retezat, oamenii erau trimiși să muncească în galeriile săpate în munți.

Urgentăm toate lucrările pentru a ajunge cu ele în subteran, iarna să ne găsească cu lucrul acolo. Avem acum cinci puncte de lucru principale în subteran. Până va sosi iarna, vom mai avea patru asemenea fronturi principale, deci în total vor fi nouă fronturi unde munca se va desfășura nestingherită pe timpul iernii”, arăta inginerul din conducerea șantierului.

În primii ani de la începerea construcţiei barajului, galeriile din munte au fost săpate cu unelte rudimentare, însă din 1980, în premieră în România, s-a adoptat metoda de excavare mecanizată prin introducerea unei maşini de forat Robbins, cu un avans mediu de 174 de metri pe lună şi maxim de 330 de metri pe lună. Condițiile de lucru au rămas însă dificile, iar lipsurile întâmpinate pe șantier au prelungit până în 1986 finalizarea hidrocentralei Retezat și a aducțiunilor sale.

Hidrocentrala din Retezat a fost pusă în funcțiune în 1986. Anul trecut, Hidroelectrica anunța că a scos la licitație publică o investiție de aproape 80 de milioane de euro care vizează retehnologizarea ei. În vara anului 2021, la 35 de ani de la inaugurarea barajului, lacul său de acumulare a atins, pentru prima dată în istorie, nivelul maxim de umplere la care a fost proiectat, de 1.072,5 metri deasupra Mării (mdM).

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Istoria neștiută a hidrocentralei din Retezat

  1. ovidiu avram

    Da, întradevăr, tineri elevi de liceu au muncit ca brigadieri la hidrocentrală. Dar, nominalizându-i doar pe cei din Lupeni, i-ați nedreptățit pe ceilalți. Ori îi enumerați pe toți, ori nu aminteați de niciunul. Ca exemplu, ca elev al liceului Energetic din Deva, am fost brigadier și în 1976 și în 1978.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *