Ipoteză: Jules Verne călător prin Transilvania! O iubire l-a adus lângă cetatea ce i-a inspirat romanul „Castelul din Carpaţi”

Jules Verne nu ar fi scris despre Castelul din Carpaţi doar din amintiri, ci ar fi fost în zonă. Cel puţin aceasta este teoria pe care un scriitor român, Simion Săveanu, o lansează în cartea sa intitulată “Pe urmele lui Jules Verne în România”.

verne iubireSimion Săveanu emite ipoteza că, între 1882 şi 1884, Jules Verne ar fi avut o relaţie cu o femeie din Homorod, pe nume Luiza Müller. Aceasta ar fi fost cea care l-a îndemnat să călătorească incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la Bucureşti şi apoi la Braşov şi, în final, să ajungă la Homorod. Aşa a ajuns Jules Verne să viziteze Cetatea Colţ, care a devenit ulterior sursă de inspiraţie  pentru celebrul său roman “Castelul din Carpaţi”. Până acum s-a spus că Jules Verne nu ar fi fost în România, iar celebrul roman din 1892 ar fi fost scris pe baza descrierilor amănunţite ale geografului Elisée Reclus.

Cetatea Colţ se află pe raza satului Suseni din comuna hunedoreană Râu de Mori, dar în ultima perioadă a fost aproape părăsită. Autorităţile nu au avut niciodată bani să o restaureze şi să o pună în valoare, iar cei mai mulţi turişti se opresc la poalele versantului, la Mănăstirea Colţ. E drept că nici calea de acces spre fortificaţia construită la începutul secolului XIV de familia Cândea (devenită ulterior Kendefy) nu este mai facilă, pe poteca ce şerpuieşte printre copaci. Dincolo de magnetismul pe care îl emană cetăţuia asupra privitorului, există mai multe indicii arată că ar fi fost sursa de inspiraţie pentru romanul lui Jules Verne, „Castelul din Carpaţi”. Scriitorul Ion Hobana semnala în lucrarea sa „20.000 de pagini în căutarea lui Julesc Verne” câteva coincidenţe demne de luat în calcul. Astfel, în roman căpetenia satului se numea „jupânul Coltz”, iar numele felcerului Patak se traduce „râuşor” în maghiară, la fel ca şi numele apei care curge în apropiere. În plus, ruinele „casei vânătorului”, din apropierea cetăţii, ar putea fi „hanul evreului Ionaş”, descris în romanul lui Jules Verne. Tunelul în care Orfanik se refugiază la finalul romanului îşi găseşte corespondentul într-o grotă situată pe valea Râului Mare, despre care se spune că ar fi avut legătură cu cetatea Colţ. Şi să nu uităm de asemănarea izbitoare dintre grafica primei ediţii franceze a „Castelului din Carpaţi”, din 1892, şi aspectul Cetăţii Colţ.

Ziduri măcinate de timp şi nepăsare

Cu sau fără aceste legende şi coincidenţe, care o plasează în paginile celebrului roman, cetatea Colţ rămâne un cetate1monument impunător, dar care zi de zi este ucis de nepăsare. Este practic la o aruncătură de băţ de oraşul Haţeg, adică de DN 66, iar din drum ruinele fortificaţiei se ridică încă semeţe. De aproape, cetatea este încă şi mai falnică, însă timpul şi-a pus grav amprenta asupra ei, iar buruienile cresc nestingherite aproape până la jumătatea zidurilor de piatră. Proiecte există, dar nu şi banii necesari. Astfel, Primăria comunei Râu de Mori a depus un proiect pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, însă nu au mai fost fonduri disponibile. Potrivit devizului, pentru reabilitarea şi punerea în valoare a Cetăţii ar fi nevoie de aproape două  milioane de euro

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav pe DN 76 Deva – Brad         Încep lucrările de anvelopare la Blocul 13A, strada Mihai Eminescu         Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva