Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni

Ioan de Hunedoara a fost omagiat astăzi, de hunedoreni, la împlinirea a 564 de ani de la moartea sa. După slujba religioasă în care a fost comemorat, au fost depuse coroane de flori la statuia care îl înfățișează în Centrul civic al municipiului, au fost trase salve de archebuze în cinstea marelui comandant de oști, iar două tunuri – replici ale arsenalului folosit în vremea sa, au fost amplasate lângă monument.

Ioan de Hunedoara, voievodul care a ridicat Castelul Corvinilor, a rămas unul dintre eroii medievali emblematici pentru istoria românilor și a maghiarilor a murit în 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, lângă Belgrad, la doar trei săptămâni după marea victorie a armatelor creştine împotriva otomanilor care au asediat Belgradul, oastea orientală condusă de însuși Mahomed al doilea, cuceritorul Constantinopolului. Unii istorici susţin că în bătălia de la Belgrad şi în timpul retragerii oştilor lui Mahomed al doilea au murit aproape 50.000 de otomani, în timp ce pierderile suferite de armata lui Iancu de Hunedoara au fost mult mai reduse. Moartea voievodului din Transilvania, susţin unii istorici, a fost cauzată de epuizarea fizică şi de epidemia de ciumă care cuprinsese tabăra militară, pustiită de armatele sale după retragerea turcilor.

Cronicarul Antonius Bonfinius, contemporan regelui lui Matia Corvin, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, susţinea că înainte de moarte voievodul ar fi avut următoarea confesiune, în faţa călugărului Ioan de Capistrano, duhovnicul său. „Sunt gata pentru drumul cel mare şi etern. Toată viaţa mea a fost o pregătire pentru primirea acelui prieten bun, care să mă conducă la tronul Atotputernicului meu Domn. L-am servit pe acesta între toate peripeţiile şi vitejiile vieţii, năzuindu-mă să umplu acel loc care mi-a fost încrediunţat. Sper, el va primi graţios pe luptătorul său obosit, care a servit cu credinţă şi-i va oferi odihna în locul păcii eterne, unde sufletul său ahtiază”, relata Bonfinius.

Nu se cunoaşte cu exactitate vârsta pe care Iancu de Hunedoara o avea la moartea sa. Cel mai timpuriu document care certifică prezenţa familiei Huniazilor pe scena istoriei este actul de danie din 18 octombrie 1409 prin care regele Sigismund de Luxemburg dăruieşte acestuia domeniul Hunedoarei. Iancu s-ar fi născut în anul 1407, potrivit unor istorici, însă alţi cercetători au datat naşterea sa cel târziu în anul 1387. Aşadar, ar fi putut avea 49 de ani la moartea sa ori chiar aproape 70 de ani. Voievodul a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail, iar pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”.

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Do NOT follow this link or you will be banned from the site!