INVESTIŢII. „Drumul lui Băsescu” pe agenda Consiliului Judeţean Hunedoara

Consiliul Judeţean Hunedoara reia o serie de proiecte privind infrastructura (în scecial cea rutieră), care sunt pe agenda publică de mai mulţi ani. Este vorba, printre altele, de „Drumul lui Băsescu”, calea spre Sarmizegetusa Regia sau barajul de la Mihăileni.

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, a prezentat într-o conferinţă de presă organizată luni, 13 februarie, câteva din proiectele prioritare pe care le are în atenţie administraţia judeţeană pentru anul în curs.

Transport eco în Vale
Bobora a vorbit despre reluarea lucrărilor la controversatul drum ce leagă Valea Jiului de Băile Herculane, supranumit şi „Drumul lui Băsescu”, un proiect contestat îndelung de activiştii mediului care susţin că va fi disatrusă una din ultimele păduri virgine ale Europei. Drumul Rusu-Parâng este, de asemenea, pe agenda priorităţilor investiţionale pentru administraţia judeţeană, potrivit celor declarate de Mircea Bobora. Autorităţile judeţene readuc pe tapet un proiect mai vechi privind transportul public cu vehicole eco în Valea Jiului. „Valea Jiului se pretează pentru a avea un traseu de la un capăt la celălalt, de la Valea de Brazi, până la Lonea, ca să zicem. Mai mult decât atât, acest proiect are o oportunitate de excepţie inclusiv pe fonduri europene Axa 3 vizând reducerea emisiei de CO2”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

Lăcaşele de cultură
Casa de Cultură de la Orăştie şi cea de la Hunedoara, două imobile preluate în administrare de administraţia judeţeană, revin pe agenda obiectivelor investiţionale. „Orăştie are apelativul de centru cultural al judeţului Hunedoara, dar modernizarea case de cultură s-a tot amânat. A fost preluată de mai mult timp la Consiliul Judeţean, nu s-a făcut nimic în domeniul renovării şi al dării în folosinţă a acestui obiectiv. La Casa de Cultură din Hunedoara, lucrările care s-au efectuat, credem noi, nu sunt de cea mai bună calitate sau, mai bine zis, suportă îmbunătăţiri pentru ca şi acest edificiu să fie modernizat”, a explicat Bobora.

Reparaţii la drumul spre Regia
Drumul de la Costeşti spre Sarmizezetusa Regia va fi refăcut cu fonduri judeţene şi guvernamentale, după ce fusese modernizat de curând cu fonduri europene. Liderii PSD care administrează judeţul spun acum că vina o poartă „stihiile naturii” împotriva cărora nu poţi să te pui, deşi în campania electorală susţineau că drumul a fost rupt foarte uşor pentru că lucrările au fost prost executate.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “INVESTIŢII. „Drumul lui Băsescu” pe agenda Consiliului Judeţean Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara