Investiție pe fonduri UE, întârziată cu lunile în Hunedoara

Din ianuarie 2021, Primăria Hunedoara a semnat cu o firmă de construcții contractul de reabilitare energetică a trei blocuri turn de pe strada Avram Iancu și a unui bloc turn de pe Bulevardul Dacia, din municipiu. Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 9,4 milioane de lei, 60 la sută din sumă fiind accesată din fonduri europene nerambursabile (5.246.016 lei).

Lucrările de reabilitare termică trebuiau finalizate în toamna acestui an, însă constructorii s-au lăsat așteptați pe șantier. La cele trei blocuri turn de pe Strada Avram Iancu, constructorii și-au amplasat schelele pe fațade, însă nu s-au mai apucat de lucru. Câteva panouri anunță că termenul de execuție a lucrărilor era de opt luni, până în 15 octombrie. Firma care a obținut contractul a întâmpinat însă mai multe probleme, găsirea muncitorilor și prețurile materialelor fiind cele mai mari dintre acestea. Salariile angajaților în construcții pornesc de la 3.000 de lei pe lună, pentru necalificați, însă chiar și în aceste condiții sunt dificil de găsit, susțin reprezentanții unor firme implicate în proiecte de reabilitare termică.

„Constructorul care a câştigat licitaţia pentru lucrările de eficientizare energetică a blocurilor nu a reuşit să înceapă în primăvara acestui an lucrul efectiv din cauza exploziei preţurilor la materialele de construcţii, disfuncţionalităţile în aprovizionarea cu materiale de construcţii (lipsa acestora din depozite) precum şi dificultăţi în asigurarea personalului necesar. Se lucrează, în prezent la cele trei blocuri, dar lucrările au loc la aticuri (pe acoperiş) motiv pentru care, de jos, operaţiunile nu sunt vizibile”, informează Primăria Hunedoara.

Contractul va fi prelungit. Proiectul prevede reabilitarea energetică a clădirilor: termo-hidroizolarea acoperişurilor, montarea de geamuri termopan, închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, anveloparea clădirilor cu sisteme compozite de izolare termică. De asemenea, vor fi executate şi lucrări conexe: reparaţii de faţade, refacerea sistemelor de captare a apei meteorice, refacerea finisajelor în zona lucrărilor de intervenţie etc. În toate aceste blocuri ascensoarele vor fi înlocuite cu unele noi. După finalizarea lucrărilor, consumurile energetice ale blocurilor vizate se vor reduce cu aproximativ 50 la sută faţă de cele actuale, se arăta în proiect.

 

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului