Investiţie: Aqualand de 600 de locuri, la Petroşani

Municipiul Petroşani ar putea beneficia de un aqualand de 600 de locuri, dacă proiectul gândit de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria municipiului Petroşani va primi finanţare.

 

aquapetroProiectantul lucrării a prezentat, joi, conceptul pe care şi l-a imaginat pentru aquaparcul ce urmează să fie realizat la Petroşani, pentru care Consiliul Judeţean Hunedoara s-a asociat cu Consiliul Local Petroşani în vederea obţinerii finanţării europene. Pe terenul pe care a funcţionat Preparaţia Livezeni, ecologizat pe banii Băncii Mondiale, va fi dezvoltat atât aquaparcul, dar în completarea obiectivului de investiţii ar putea apărea un hotel, precum şi un bazin olimpic, după modelul celui construit al Londra pentru Olimpiadă. Practic, acest complex acvatic va dispune de bazine, SPA, jacuzzi, saună, dar şi spaţii de relaxare şi este gândit ca un nou punct de atracţie turistică, pe lângă staţiunea montană Parâng.  „Este un eveniment, credem noi, destul de important pentru Valea Jiului, lansarea unui proiect pe care ne dorim să-l facem împreună cu comunitatea locală, respectiv cu Primăria Petroşani. Este o iniţiativă plecată de la vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, care are această responsabilitate, respectiv investiţiile pe judeţul Hunedoara”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, care a mărturisit că este pentru prima dată când vede concepţia arhitectului. Şi, potrivit proiectului, vom putea vorbi despre un parc acvatic de circa 600 de locuri, care va avea atât piscine interioare, cât şi piscine exterioare, o piscină cu valuri în suprafaţă de 140 mp, un bazin pentru copii, dar şi o piscină unde vor coborî toboganele cu apă.

Finanţat din fonduri europene

Dar, proiectantul a gândit şi un hotel, astfel încât aqualandul să poată fi transformat într-un punct de turism, precum şi un bazin olimpic, identic cu cel de al Londra, dar puţin mai mic, special pentru activităţi sportive. Aquaparcul va avea şi o parcare încăpătoare, tot de 600 de locuri, drumuri de acces moderne şi, în plus, se doreşte şi orientarea către energia verde, aşa încât să putem vorbi despre conceptul de clădiri cu consum de energie zero.  Proiectul ar urma să fie finanţat din fonduri europene, după deschidea liniilor de finanţare pentru perioada 2014 – 2020. Iar preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ speră că va fi declarat eligibil. „Avem şi consultanţă serioasă, avem şi oameni care se pricep la scriere de proiecte, avem şi nişte proiectanţi deosebit de talentaţi şi să nu uităm că ceea ce facem noi se adresează la câteva sute de mii de oameni”, a explicat Moloţ. De asemenea, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, a ţinut să-i mulţumească primarului din Petroşani, Tiberiu Oacob Ridzi, care a înţeles repede importanţa acestui proiect şi şi-a dat tot concursul, aprobându-se rapid asocierea dintre CJ Hunedoara şi CL Petroşani. Proiectul se află actualmente la faza studiului de fezabilitate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu