Incredibil! S-a furat calul de la circ!

Poliţiştii încearcă să dea de urma celor care au furat un cal de la un circ ce a poposit pentru câteva reprezentanţii în Petroşani, Calul a apărut între timp, dar oamenii legii vor să afle ce s-a întâmplat şi cine sunt făptaşii.

Situaţie incredibilă la Petroşani acolo unde a dispărut un cal de circ, evaluat la 70.000 de lei. Dispariţia calului, dresat special pentru reprezentanţiile în manej, a fost observată de reprezentanţii circului miecruri dimineaţă, iar aceştia au alertat imediat poliţia. Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală şi au demarat cercetările în acest caz mai puţin obişnuit. Între timp, însă, anumalul a fost găsit. A apărut, ca din senin, chir lângă cortul unde se ţin reprezentanţiile. Poliţiştii au fost iemdiat la faţa locului iar acum încearcă să stabilească în ce condiţii a dispărut animalul şi cum a ajuns înapoi. “Reprezentanţii Poliţiei Municipiului Petroşani au fost la faţa locului şi au luat declaraţii de la organizatorii circului. Calul a fost găsit în această dimineaţă, în jurul orei 6.00 în apropierea locului unde este amplasat circul”, a declarat joi Laura Bradu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Oamenii legii continuă cercetările în vederea identificării autorului sau autorilor acestei fapte şi, din datele pe care le au, exclud posibilitatea ca animalul să fi evadat din grajdul special în care era ţinut.

Reprezentanţii circului au refuzat să comenteze incidental în care au fost implicaţi.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara a fost închisă după un atac informatic         Accident grav pe DN 76 Deva – Brad         Încep lucrările de anvelopare la Blocul 13A, strada Mihai Eminescu         Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie